2019-11-12 03:57

ALERTĂ: Poliția caută un copil care a sunat la 112 și a cerut AJUTORUL

 |  17:25
ALERTĂ: Poliția caută un copil care a sunat la 112 și a cerut AJUTORUL

Poliția și pompierii ISU București au intrat în alertă marți după-amiază, după ce un copil a sunat la 112 cerând ajutor, transmite Protv.

UPDATE: 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au anunţat, marţi, că la ora 14:38 a fost primit un apel 112 de la un copil care a susţinut că se află într-un canal stradal, sub carosabil, băgat acolo de un alt copil, care ulterior a pus şi capacul.

Au fost alertate cele mai apropiate resurse de intervenţie, de la Detaşamentul Apărătorii Patriei, ulterior numărul acestora fiind suplimentat cu alte echipe de pompieri din apropiere, inclusiv Detaşamentul Special de Salvatori.

La fata locului, au fost constituite echipe mixte de căutare, formate din pompieri, poliţişti, jandarmi, poliţisti locali din Sectorul 4 Bucureşti şi Apa Nova.

A fost verificata strada Măceşului, unde susţinea copilul că se află, iar ulterior aria de căutare a fost extinsă semnificativ, pe fiecare stradă în parte, până la bulevardele Metalurgiei şi Berceni, prin ridicarea capacelor de canal.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, din momentul apelului la 112, între copil şi echipele din dispecerat, respectiv operator 112 şi dispecer ISU, a fost purtată o conversaţie neîntreruptă timp de 35 de minute, pe durata căreia au fost solicitate şi alte date care să permită identificarea acestuia.

La ora transmiterii ştirii, angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov continuă căutările.

Băiatul a anunțat că a căzut într-un canal din zona cartierului Apărătorii Patriei din București și a cerut ajutor.

După ce echipajele de intervenție au sosit la fața locului, pe strada Măceșului, au desfăcut toate capacele de canal, dar ... degeaba. Băiatul în vârstă de 9 ani este de negăsit.

Poliția a reapelat în zadar numărul de telefon, deoarece aparatul este acum închis.

Se pare că inclusiv părinții copilului sunt în zonă și sunt foarte îngrijorați.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray