2020-07-14 12:48

Un anunţ al premierului ar putea declanşa o nouă mineriadă

 |  12:55
Un anunţ al premierului ar putea declanşa o nouă mineriadă

Nemulţumiţi şi îngrijoraţi de anunţul premierului Ludovic Orban că ar urma să fie disponiblizaţi 10.000 de mineri, reprezentanţii sindicatelor din această ramură ameninţă cu o nouă mineriadă.

Recent, premierul Ludovic Orban a declarat că România trebuie să renunțe la producția de cărbune și să treacă la noile tipuri de energie, respectiv cea pe gaz și cea nucleară. Potrivit dcnews.ro, în urma acestui anunț 10.000 de mineri ar urma să fie disponibilizați de la Complexul Energetic Oltenia.

“Suntem nemulțumiți și îngrijorați. Este o situație dramatică. Pierderea acestor locuri de muncă ar însemna sărăcie maximă. Aici este o lipsă acută de locuri de muncă, în zona Olteniei, în Gorj - inima mineritului de suprafață.

Mai avem o supărare foarte mare. România importă energie electrică de la sârbi, de la ucraineni, țări din afara UE și care produc energie electrică pe cârbune. Cu alte cuvinte, pe românii tăi îi lași fără locuri de muncă, îi trimiți acasă, dar în același timp, prin legile din România se importă energie electrică tot pe bază de cărbune, culmea!” a declarat Manu Tomescu, liderul de sindicat.

“Guvernanții trebuie să înțeleagă că noi nu putem fi bucuroși că rămânem fără locuri de muncă. Uitați-vă că sunt proteste în toată lumea. Pandemia a lăsat mulți oameni pe drumuri.

Să se aștepte că vom avea o reacție și ne vom apăra locurile de muncă! Vom face acțiuni sindicale, proteste. Am mai făcut un marș în 2016 când am mers pe jos de la Rovinari la București până în fața Guvernului!” - a declarat liderul de sindicat Manu Tomescu, luni dimineață, la Antena 3.

Anunțul premierului Orban

“Principala noastră direcție de utilizare a banilor va fi în investiții publice, o spun de acum, investiții în infrastructura de transport, investiții în infrastructura energetică.

Gândiți-vă că vine Green Deal-ul peste noi, noi va trebui, clar, să renunțăm la producția energiei electrice pe cărbune, va trebui să creștem eficiența energetică, randamentele și pe capacitățile actuale care lucrează pe gaz.

E nevoie de proiecte ample de investiții în domeniul energiei, pentru că riscăm să alunecăm dintr-o țară net exportatoare de energie electrică, să ajungem să depindem de importuri în materie de energie electrică”, a precizat Orban, la Digi 24, citat de dcnews.ro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-03



Parerea ta...

MOARTE CLINICA
03 Iun 2020

Industria Romania este moarta, Ion Iliescu si echipa sa de specialiști a avut grija necesara ca totul sa fie praf si pulbere. Mineri l-au ajutat pe Tov Iliescu sa-si îndeplinească ipocrizia de trădător. Astăzi ne intrebam cu totii ce rol mai au mineri când PSD a distrus tot ce era si este romanesc. Chiar si ultimile centrale termice dispar sistemul energetic va dispare Victor Viorel Ponta fiul nobil al Psd-lui a avut grija necesara.
GHERTOI
04 Iun 2020

Ce fac cei 9000 de birocrati , din birourile psd ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz