2019-11-15 18:17

Un polițist a provocat un accident mortal în Dâmbovița

 |  22:58
Un polițist a provocat un accident mortal în Dâmbovița

O persoană a murit şi alta a fost rănită, marţi, în localitatea Gura Foii, după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină condusă de un poliţist din Dâmboviţa, transmite Mediafax.

Reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa au declarat că accidentul s-a produs pe DN 7, pe raza localităţii Gura Foii.

O maşină a lovit o căruţă în care se aflau două persoane care, în urma impactului, au fost rănite şi transportate la spital. Câteva ore mai târziu, una dintre victime a murit.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un conducator auto, în timp ce conducea un autoturism, în interiorul localităţii Gura Foii, din direcţia Bucureşti către Piteşti, nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de un atelaj hipo, neînregistrat şi neechipat corespunzător, condus de un barbat de 53 de ani, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta”, au anunţat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

„Totodată, conducerea Inspectoratului de Politie Judeţean Dâmboviţa a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern şi dispunerea de măsuri legale”, au adăugat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Surse judiciare au afirmat că şoferul cercetat este poliţist, încadrat la un post de poliţie rurală din Dâmboviţa.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray