2020-08-12 16:01

Un polițist din Deva, arestat pentru proxenetism

 |  13:52
Un polițist din Deva, arestat pentru proxenetism

Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Deva este acuzat de proxenetism, fals în declaraţii şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, a informat joi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Procurorii susţin că, timp de patru ani, agentul de poliţie a determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere majore, obţinând foloase materiale în contextul acestor activităţi.

"Faţă de agentul de poliţie se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de proxenetism (trei fapte), fals în declaraţii şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. În sarcina poliţistului s-a reţinut că, în perioada 2015-2019, a determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere majore, obţinând foloase materiale în contextul acestor activităţi. De asemenea, în declaraţia de avere aferentă anului 2018 poliţistul nu a menţionat veniturile obţinute din închirierea a 4 imobile deţinute de acesta", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, remis AGERPRES.

Totodată, agentul de poliţie ar fi determinat un coleg de serviciu, în contextul unui control rutier, să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu care presupuneau sancţionarea contravenţională a unui conducător auto şi reţinerea certificatului de înmatriculare al acestuia.

"De asemenea, faţă de poliţistul care nu a aplicat sancţiune contravenţională în contextul intervenţiei efectuate de poliţistul arestat, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, prev de art. 297 alin.1 Cod penal", se precizează în comunicat.

În acelaşi dosar se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de proxenetism faţă de alte două persoane, care nu au calitate specială.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-12



Parerea ta...

CONSTANTIN
14 Mar 2020

Ativitatea agentuluide politie s a desfasurat ani de zile!!!!A favorizat /peste/practicarea prostitutiei de mai multe fete ,a dobandit foloase materiale /avere/nedeclarate fara ca cineva din preajma ,din serviciul contrainformativ sa cunoasca situatia????Nu este fantastic???El de cine era protejat ,sustinut ??Cat platea la randul sau???Din salariul de agent a a dobandit 4 imobile??Daca un agent poate dobandi asemenea avere ,te intrebi ,un stab din Politie cat poate agonisi,pe cai ilegale, fara sa dea socoteala !!!Maine agentul este liber si isi va continua activitatea !!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz