2020-08-10 23:11

UNGARIA redeschide graniţele pentru 3.500 de români BLOCAŢI la frontiera cu Austria

 |  14:36
UNGARIA redeschide graniţele pentru 3.500 de români BLOCAŢI la frontiera cu Austria

Ungaria şi-a închis toate graniţele pentru transportul de persoane, însă va face marţi o excepţie, după ce ministrul Bogdan Aurescu i-a cerut omologului ungar crearea unui coridor umanitar pentru a permite tranzitul neîntrerupt a unui grup de aproximativ 3.500 de români, format în general din familii cu copii şi vârstnici, care erau blocaţi la frontiera dintre Austria şi Ungaria.

"Ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepţie, aplicată o singură dată, repatrierea cetăţenilor români în cel mai scurt timp posibil", arată MAE.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o convorbire telefonică cu omologul ungar, Péter Szijjártó, în urma deciziei Ungariei de a închide graniţele pentru traficul de persoane, decizie în vigoare din 17 martie, ora 00.00, situaţie care, în absenţa unei notificări prealabile oficiale, a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria şi Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar. Astfel, în urma semnalelor multiple primite din partea cetăţenilor români aflaţi la punctul de frontieră Nickelsdorf care doresc să revină în România din diferite state europene, ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situaţia umanitară creată, prin prezenţa unui număr considerabil de familii cu copii şi persoane în vârstă (în total peste 3.500 de persoane până la acest moment), şi a solicitat adoptarea de urgenţă de către autorităţile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar. 

"Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situaţiei create, inclusiv ca urmare a faptului că informaţiile nu au fost disponibile cu suficient timp în prealabil, şi a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgenţă de către autorităţile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetăţenilor români aflaţi în prezent la frontiera dintre Austria şi Ungaria", arată MAE, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, ministrul Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va sprijini, ca măsură de excepţie, aplicată o singură dată, repatrierea cetăţenilor români în cel mai scurt timp posibil, urmând ca detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei şi tranzitarea acestuia până la graniţa cu România să fie stabilite, şi apoi măsurile implementate, de autorităţile de resort ale ministerelor de interne din cele două ţări.

Cei doi miniştri de externe au convenit să păstreze legătura pe durata acestei zile pentru a monitoriza deblocarea în teren a situaţiei şi revenirea cu bine în ţară a cetăţenilor români, precizează MAE. În paralel, pe acelaşi subiect, ministrul Bogdan Aurescu a ţinut legătură şi cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg.

De asemenea, din dispoziţia ministrului Aurescu, tot marţi secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Iulia Matei, a avut o întrevedere, la sediul Ministerul Afacerilor Externe, cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, în care au fost efectuate, şi pe acest canal diplomatic, solicitările menţionate. Complementar, partea română a semnalat cu acest prilej şi liniile directoare adoptate de Comisia Europeană la 16 martie, cu privire la managementul frontierelor în vederea protecţiei sănătăţii şi asigurării disponibilităţii bunurilor şi a serviciilor esenţiale în interiorul Uniunii Europene, care fac referire la obligaţia statelor membre de a facilita tranzitul cetăţenilor şi a rezidenţilor UE care revin în statul de reşedinţă.

MAE precizează că un demers similar a fost făcut şi de ambasadorul României la Budapesta pe lângă subsecretarul de stat pentru dezvoltarea relaţiilor cu Europa şi SUA din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Ferenc Kumin.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz