2019-08-24 21:15

Zeci de percheziţii în București, Prahova și Dâmbovița. Prejudiciul - 6 milioane lei

 |  08:56
Zeci de percheziţii în București, Prahova și Dâmbovița. Prejudiciul - 6 milioane lei

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești desfăşoară, miercuri, zeci de percheziții în București, Prahova și Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste șase milioane de lei.

PCA Ploiești și Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova au precizat, în două comunicate de presă, că perchezițiile vizează domicilii și sedii ale unor societăți comerciale din municipiul București și din județele Prahova și Dâmbovița.

„În perioada 2008-2015, mai multe societăți comerciale au derulat activități de prestări servicii, de regulă în domeniul construcțiilor, înregistrând în evidența contabilă o serie de achiziții de bunuri și servicii de la diverse societăți comerciale de tip fantomă”, precizează sursele citate.

Anchetatorii susţin că „pentru justificarea achizițiilor se întocmeau facturi în valoare de 5 000 lei ( plafon maxim acceptat prin legislația în vigoare pentru efectuarea plăților cu numerar), simulându-se astfel derularea unor operațiuni comerciale care în realitate nu aveau loc, scopul fiind acela de diminuare a obligațiilor de plată către bugetul de stat".

Pentru recuperarea prejudiciului sunt în curs de derulare procedurile de aplicare a sechestrului asigurător pe mai multe bunuri imobile și mobile.

În acest dosar, anchetatorii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-02-24

In legatura cu acest articol...

Evaziune fiscală în domeniul societăților de pază. Prejudiciul - 5 milioane lei




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray