2020-08-08 05:55

10 ani de ÎNCHISOARE pentru vandalii de statui

 |  18:19
10 ani de ÎNCHISOARE pentru vandalii de statui

S-a votat către finele lunii iunie dar nu prea a fost “vizibilă”…Nici nu mai trebuie să ne întrebăm de ce. Este vorba despre o lege cu privire la statui. Deci, dacă vreunui american i se pune pata pe vreo statuie…

Preşedintele Donald Trump a autorizat guvernul federal să aresteze orice persoană care vandalizează sau distruge un monument sau o proprietate federală. Mai mult decât atât, cei care încalcă ordinul executiv vor primi până la 10 ani de închisoare, a spus Trump într-o declaraţie pe Twitter. 

„Această acţiune intră în vigoare imediat, dar poate fi folosită şi retroactiv pentru distrugerea sau vandalismul deja cauzat. Nu vor fi excepţii!”, a spus preşedintele. Trump a vorbit, în cadrul unui din Arizona, despre vandalizările care au avut loc în timpul protestelor din ultimele săptămâni, când a fost în pericol și o statuie a lui Andrew Jackson din parcul Lafayette din Washington, informează Mediafax.

“Putem să ne întoarcem”

“Acum am adoptat un act care îi trimite în închisoare timp de 10 ani pe cei care încearcă să facă ceva, chiar și să vandalizeze unul dintre monumentele sau statuile noastre. Deci, avem numeroși oameni în inchisoare chiar acum, alții vor fi închiși și vom analiza asta din punct de vedere al retroactivității. Putem să ne întoarcem și să analizăm o parte din pagubele pe care le-au făcut”, a mai declarat Trump.

Preşedintele Trump a avertizat că va ordona folosirea forţei împotriva unor protestatari. Mai mult, va retrage sprijinul pentru statele sau agenţiile locale de aplicare a legii care nu reuşesc să apere monumentele. Anunţul Casei Albe a avut loc pe fondul unui protest în cadrul căruia s-a cerut îndepărtarea statuii preşedintelui Abraham Lincoln şi înlocuirea cu cea a unei militante afro-americane, Mary Bethune.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz