2020-04-05 19:47

A murit fostul președinte egiptean Hosni Mubarak

 |  13:24
A murit fostul președinte egiptean Hosni Mubarak

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a decedat, la vârsta de 91 de ani.

Decesul fostului șef de stat egiptean survine la doar câteva săptămâni după ce fusese supus unei intervenţii chirugicale, conform unui anunţ făcut marţi de televiziunea de stat, preluat de Reuters şi DPA. El era de atunci internat într-un spital din Cairo.

Hosni Mubarak s-a aflat la conducerea Egiptului timp de 30 de ani, apoi el fiind îndepărtat de la putere de proteste de masă în 2011. 

Născut pe 4 mai 1928, el a fost militar în aviaţie. A fost comandatul Forţelor Aeriene Egiptene între 1972 şi 1975. După asasinarea lui Anwar Sadat, el a devenit al patrulea preşedinte al Egiptului. A fost cel mai longeviv lider, după Muhammad Ali Pasha, care a condus ţara din 1805 până în 1848.

Pe 13 aprilie 2011, un procuror a ordonat ca Mubarak şi cei doi fii ai lui (Alaa şi Gamal) să fie reţinuţi pentru 15 zile legat de mai multe cazuri de corupţie şi abuz de putere. Judecat şi pentru acuzaţii de neglijenţă în cazul uciderii mai multor protestatari în timpul revoltelor, pe 2 iunie 2012, Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă. După ce a primit verdictul, el a prezentat mai multe probleme de sănătate. În 2013, a fost hotărâtă rejudecarea cazului, iar Mubarak şi fiii lui au fost condamnaţi în 2015 la închisoare pe viaţă. 

Fostul preşedinte a fost iniţial reţinut într-un spitalul militar. A fost achitat în martie 2017. Fiii săi au fost eliberaţi cu doi ani mai devreme.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine