2019-09-18 00:04

MAE: Alertă de CĂLĂTORIE în Spania

 |  15:42
MAE: Alertă de CĂLĂTORIE în Spania

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetăţenii români care tranzitează sau doresc să meargă cu mașina dinspre Spania către Franţa, prin punctul transfrontalier Biriatou că, în perioada 23 - 26 august, autorităţile locale au anunţat activarea unui plan operaţional pentru a face faţă posibilelor perturbaţii de circulaţie ce ar putea apărea cu ocazia Summitului G7 de la Biarritz (Franța).

Având în vedere că, în perioada menţionată, autorităţile franceze vor intensifica verificările de securitate şi vor aplica restricţii pentru transporturile rutiere grele şi agabaritice, pe cale de consecinţă autorităţile spaniole au instalat semne informative, în ambele direcţii, pentru parcările autostrăzilor AP-1, AP-8 şi drumului naţional N-1, au început să distribuie broşuri în zonele de servicii şi se continuă o informare prin panourile de mesaje instalate pe căile rutiere, îndemnând cetăţenii să acceseze informaţiile utile din pagina de internet oficială www.trafikoa.eus şi prin intermediul telefonului local unic de informaţii rutiere "011" - care funcţionează în regim permanent sau al celui european unic de urgenţă "112", precizează luni Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit MAE, se recomandă conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, trecerea prin acest punct transfrontalier.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34917344004 şi ale Consulatului General al României la Bilbao: +34944245177, +34944233963, +340944256271, +340944256272, +340944256273, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Madrid: +34649656032 şi al Consulatului General al României la Bilbao: +34608956278.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://bilbao.mae.ro, http://madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray