2019-10-17 14:20

Casa Albă: Trump anunţă plecarea purtătoarei de cuvânt, Sarah Sanders

 |  07:00
Casa Albă: Trump anunţă plecarea purtătoarei de cuvânt, Sarah Sanders

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi că purtătoarea de cuvânt a executivului american, Sarah Sanders, va părăsi Casa Albă la sfârşitul lunii.

"Minunata noastră Sarah Sanders va părăsi Casa Albă şi se va întoarce acasă la ea în statul Alabama la sfârşitul lunii", a scris pe Twitter Donald Trump, exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că în viitor ea va candida pentru postul de guvernator al statului, funcţie deţinută şi de tatăl său, Mike Huckabee. "Ar fi fantastică!", a adăugat miliardarul republican.

Donald Trump nu a oferit deocamdată niciun detaliu cu privire la numele succesorului ei în acest post strategic şi foarte expus, scrie Agerpres.ro.

Tot mai mulţi democraţi cer suspendarea lui Trump în urma anchetei lui Robert Mueller, care a refuzat să îl exonereze pe preşedinte de suspiciunile că a obstrucţionat justiţia. Procurorul care a anchetat presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, şi eforturile ulterioare de a ascunde adevărul, a declarat luna trecută că nu l-a inculpat pe preşedinte deoarece nu avea această "opţiune" conform politicii tradiţionale a Departamentului Justiţiei.

Preşedintele comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor, democratul Jerry Nadler, a solicitat mărturia lui Trump pentru a valorifica raportul de 448 de pagini întocmit de Mueller. Înaintea audierii de luni, congresmanul din New York a afirmat că scopul audierii este să se garanteze că "niciun preşedinte, democrat sau republican, nu va mai putea vreodată să acţioneze astfel".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Vremuri interesante la orizont Să te ferească cerul de vremuri interesante, zice un vechi proverb chinez, mai actual astăzi ca niciodată. Pentru că, de data asta, se pare că vremurile interesante chiar ne-au ajuns din urmă și sunt atât de palpitante, încât nimeni nu are nici o idee despre ceea ce urmează să se întâmple. Și nu e vorba doar de România, senzația este că lumea, în ansamblul ei, își pierde reperele și intră într-o zonă periculoasă și necunoscută, cel puțin pentru cei care nu au trăit epoca Războiului Rece
15 Noi 2016

PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray