2019-09-19 20:01

Cât îi va costa Brexitul pe cetățenii britanici

 |  21:11
Cât îi va costa Brexitul pe cetățenii britanici

Separarea Marii Britanii de Uniunea Europeană ar putea costa regatul până la 20 de miliarde de euro, potrivit unei analize a Financial Times care arată că bugetul comun al UE este unul dintre cele mai mari obstacole politice în fața obținerii unui acord pentru Brexit.

Peste 300 de miliarde de euro de obligații de plată vor trebui puse la punct între UK și UE înainte de "divorț". Este vorba despre obligații fiscale care se întind pe decenii de apartenență la spațiul comunitar, de la contracte multianuale până la fonduri pentru infrastructură și proiecte asumate de Marea Britanie, pe care Bruxelles-ul va insista ca UK să le onoreze, scrie Mediafax.

Mărimea sumelor vehiculate, pe care unii oficiali din cele 27 de state europene încă le consideră prea mici, sunt premisele unei tranziții extrem de dificile după Brexit la noi acorduri comerciale.

Suma de 20 de miliarde de euro pe care Marea Britanie încă trebuie să o plătească în urma unor contracte multi-anuale, precum și plăți de pensii de 63,8 miliarde de euro și obligații contractuale restante de 32 de miliarde de dolari duc costul Brexitului la sume astronomice.

Lira sterlină a atins miercuri un nou nivel record, în condițiile în care posibilitatea unui Brexit dur a erodat încrederea investitorilor și perspectivele unor negocieri cu restul Uniunii Europene.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-10-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray