2019-11-18 19:21

Cât va plăti Marea Britanie la ieșirea din UE

 |  19:36
Cât va plăti Marea Britanie la ieșirea din UE

Marea Britanie probabil va trebui să achite obligații de 50 de miliarde de lire sterline (59,6 miliarde euro) la ieșirea din Uniunea Europeană, conform calculelor făcute de liderii europeni, dar Guvernul Theresa May a transmis că nu este de acord cu ceea ce consideră a fi o propunere.

Cu ocazia summitului Consiliului European, desfășurat joi la Bruxelles, liderii celor 27 de state care vor rămâne în UE au calculat că Marea Britanie ar trebui să achite obligații de 50 de miliarde de lire (59,6 miliarde euro) în momentul concretizării Brexit.

Suma reprezintă obligații asumate de Marea Britanie în calitatea de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, inclusiv indemnizații sociale precum pensii, au declarat surse diplomatice citate de cotidianul The Guardian și de BBC News.

Însă Guvernul Theresa May a transmis că nu este de acord cu această sumă, argumentând că își va achita obligațiile cât va fi în UE, sumele rămase urmând să fie negociate.

"Negocierile nu au început, astfel că această cifră practic nu există. (...) Aceasta este una dintre temele cu care ne vom confrunta. Vom vedea rezultatul negocierilor", a reacționat purtătorul de cuvânt al Downing Street.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-12-16



Parerea ta...

DUMNEZEUL VOSTRU
16 Dec 2016

CIT A LUAT DE LA HOTIA TIPARNITA NEMTEASCA ??? NU SPUNE NIMENI ??? DAR SUMA TOTALA TIPARITA SI CIT AM LUAT NOI ?? SAU CIT AM DAT ??
ADRIANO
19 Dec 2016

Intoarcerea spre Comerwels a Marii Britanii e o intoarcere in istorie. Unde nu-i cap, intoarcerea in timp este oricand posibila. Daca in vechime Marele imperiu a facut civilizatii pe unde a ajuns a fost ca a exploatat bogatiile tarilor cucerite fara sa plateasca, acum n-o va mai putea face. Iesirea din Europa inseamna iesirea din civilizatie spre primitivismul pe care l-a dominat intr-un fel sau altul. Acum ii va costa mai mult. Conservatorismul de dragul conservatorismului are pretul lui. Dar daca vor sa-l plateasca s-o faca. Deocamdata Marea Britanie se mentine pe linia de plutire datorita fortei de munca tanara din UE impotriva careia s-au ridicat aristocratiii mizeriei. Daca ii expulzeaza asa cum doresc, mizeria ii va ajunge sigur din urma. Pentru ca vremurile sunt altele. Prin urmare somnul ratiunii...
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray