2019-11-18 06:40

Cel mai important câmp petrolifer din Libia, scena unor confruntări armate violente

 |  18:50
Cel mai important câmp petrolifer din Libia, scena unor confruntări armate violente

Confruntări armate violente au avut loc în noaptea de duminică spre luni pe cel mai important câmp petrolifer din Libia, a indicat Compania naţională a petrolului libiană (NOC).

NOC condamnă ferm luptele din noaptea de duminică spre luni şi atacul contra sondei 186 de pe câmpul petrolifer Al-Charara în care s-au folosit rachete RPG, relevă un comunicat de presă.

Câmpul petrolifer Al-Charara, administrat de compania Akakus (un joint-venture între NOC, grupurile spaniol Repsol, francez Total, austriac OMV şi norvegian Statoil), este constant ţinta atacurilor sau a blocajelor, care duc la oprirea producţiei. El este situat în regiunea Oubari, la circa 900 km sud de Tripoli, şi produce 315.000 barili pe zi, ceea ce înseamnă o treime din producţia zilnică de ţiţei a Libiei.

Libia este un stat eşuat, victimă a haosului şi războiului civil, din 2011, după căderea regimului dictatorial condus de Muammar Gaddafi.

Mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul Libiei, a lansat în 4 aprilie o ofensivă pentru a prelua controlul asupra oraşului Tripoli, sediul guvernului de uniune naţională (GNA) condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de comunitatea internaţională.

În prezent, există doi poli de putere: unul la Tripoli, un guvern impus de ONU şi susţinut de Uniunea Europeană, şi altul la Tobruk, în estul Libiei, sub conducerea lui Haftar. De haosul creat profită zeci de miliţii şi grupări infracţionale axate pe contrabanda cu arme, persoane şi combustibil, care s-a transformat într-un adevărat motor al unui stat cu o economie distrusă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-29



Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
29 Apr 2019

toate statele unde au fost "revolutii portocalii" de tip SoroS s-au dus dracului..mai ales IRAK si LIBia care au devenit pepiniere pentru miscarile radicale finantate de petrol.Cine cu cine se bate acolo este extrem de greu de spus,sunt tot felul de traficanti de arme pe care nu-i mai controleaza nimeni,un fel de NO-MANS-LAND,paradisul mafiotilor
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray