2020-04-05 23:43

China, primele semne bune! Infecția cu coronavirus intră în regresie

 |  13:02
China, primele semne bune! Infecția cu coronavirus intră în regresie

Din datele oficialilor chinezi expuse public, în orașul Wuhan sunt actualmente în funcțiune 35 de laboratoare care pot efectua teste cu acid nucleic pentru cazurile suspectate de pneumonia cu noul coronavirus (2019-nCoV), capacitatea de testare zilnică a crescut de la 200 teste pe zi, la 8.000 pe zi, a anunțat viceprimarul Wuhanului, Hu Yabo. Potrivit acestuia, „situația focarului este încă severă”, motiv pentru care va fi îmbunătățită capacitatea de testare.

Pe de altă parte, autoritățile centrale chineze au anunțat că rata de deces la nivel național generată de noul coronavirus a scăzut cu două procente. „În provincia Hubei (cu excepția Wuhan), unde a fost înregistrat focarul 2019-nCoV, rata mortalității a scăzut la 1,3%, în timp ce la Wuhan, epicentrul epidemiei, rata este de 4,1%.

Scăderea ratei este corelată cu sosirea echipelor medicale la Wuhan, din toată China, pentru a sprijini efortul spitalelor locale în tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus.

Potrivit raportărilor prezentate sâmbătă dimineața, în China au fost confirmate 34.598 cazuri cu 2019-nCoV, numărul deceselor este de 723, iar cel al persoanelor recuperate a urcat la 2050. De asemenea, în restul lumii au fost confirmate 270 de cazuri și un deces (Filipine)”, a scris pe contul său redactorul șef al Secției române a Radio Bejing, jurnalistul dan Tomozei.

 ”În zonă Wuhan există încă mulți pacienți infectați cu noul coronavirus (2019-nCov) care nu au fost spitalizați, aceasta fiind cea mai presantă provocare în epicentrul focarului de virus”, a declarat pentru CCTV președintele Academiei Chineze de Științe Medicale, Wang Chen, care se află de mai multe zile acolo.

Acesta a subliniat că spitalele improvizate, construite în ritm de urgență sunt esențiale în stoparea infecției încrucișate. Cele două spitale au preluat mulți dintre pacienții izolați în spații temporare cum ar fi centre de expoziții și stadioane. Cu toate acestea, la Wuhan există un deficit de paturi de spital pentru persoanele infectate, numărul de paturi disponibile fiind epuizate de pacienții cu o forme severă. „Un număr mare de pacienți cu simptome ușoare se află în interiorul familiilor și cartierelor, situație care duce la un număr mare de infecții încrucișate”, a declarat Wang Chen.

Pe de altă parte, recent, la Wuhan a fost demarată testarea medicamentului Remdesivir, care se speră că ar putea ajuta la tratarea bolii, speranță oferite de eficacitatea de până acum. De asemenea, sunt testate Kaletra, Cloroquina și o serie de medicamente tradiționale chineze, care necesită observații clinice suplimentare, fiind prematură o concluzie științifică a eficacității medicamentului pe baza unui singur caz.

 

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine