2019-10-20 01:26

Decizie în Rusia: s-a INTERZIS fumatul pe balcon

 |  18:37
Decizie în Rusia: s-a INTERZIS fumatul pe balcon

Autoritatile ruse au decis interzicerea fumatului in balcoanele apartamentelor, dupa ce au fost adoptate noi reguli privind focul.

Sub incidenta noilor reguli, "focul deschis" este interzis in balcoanele apartamentelor, precum si in dormitoare si hoteluri, scrie BBC.

Chibriturile si fumatul sunt clasificate drept foc deschis, au spus oficialii. Vor fi interzise, de asemenea, gratarele si aprinderea lumanarilor.

Initial, nu a fost clar daca fumatul se inscrie acestor reguli, iar un reprezentant al unei companii din industria tutunului a insistat ca ele se aplica "alcoolicilor care fac kebab pe balcon".

Oficiali din Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta au confirmat apoi ca fumatul va fi interzis.

Incalcarea acestor prevederi de siguranta ar putea fi pedepsita cu amenda de pana la 3.000 de ruble (42 de euro), iar uitarea unei tigari aprinse care cauzeaza un incendiu va aduce acuzatii penale.

Presedintele All-Russian Movement for Smokers Rights, infiintata in 2012, Andrey Loskutov, a declarat pentru agentia Interfax: "Au interzis fumatul in toate locurile. Acum si-au amintit ca uitasera de balcoane".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray