2020-04-05 09:30

Fără strângeri de mână sau sărut: PANICĂ în Iran

 |  21:35
Fără strângeri de mână sau sărut: PANICĂ în Iran

Oficiali iranieni au cerut ca adunările religioase din Qom să fie suspendate, la fel ca şi cursurile în toate unităţile de învăţământ, potrivit agenţiei de ştiri ISNA.

După cum a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian al Sănătăţii, primele decese cazuate de virusul misterios din China au apărut în nordul ţării, în oraşul Qom, situat la 150 de kilometri de capitala Iranului, Teheran, unde s-au înregistrat deja şi alte cazuri de îmbolnăvire. „Două persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19 în Qom şi o persoană în Arak, aducând numărul total al cazurilor confirmate în Iran la cinci”, a afirmat purtătorul de cuvânt Kianush Jahanpur pe Twitter.

În plus, celor 1,2 milioane de locuitori ai oraşului li s-a cerut să evite contactul fizic care nu este absolut necesar, precum strângerea de mână sau sărutul. Ministerul iranian al Sănătăţii a trimis echipe de experţi în Qom şi membrii familiilor celor decedaţi au fost testaţi pentru noul coronavirus Covid-19. Kianush Jahanpur a mai spus că toţi pacienţii sunt iranieni, iar o persoană decedată din oraşul Arak este un medic din Qom.

Anumite surse guvernamentale spun că situaţia este extrem de gravă

Niciuna dintre persoanele diagnosticate cu coronavirus nu au călătorit în China şi nu au intrat în contact direct cu o persoană care a călătorit în China, a spus Mohammad Mehdi Gouya, şeful centrului pentru gestionarea bolilor contagioase din cadrul Ministerului Sănătăţii, după cum notează IRIB. Ministerul de Interne al Iranului a convocat o reuniune de urgenţă, iar anumite surse guvernamentale spun că situaţia este extrem de gravă, fiind înregistrate cazuri de îmbolnăvire în majoritatea oraşelor ţării. Sectorul de sănătate şi cel farmaceutic din Iran sunt afectate puternic de efectele sancţiunilor impuse de SUA Republicii Islamice, ceea ce face aproape imposibilă importarea de medicamente, ceea ce a provocat o penurie care a determinat autorităţile să decreteze o raţionalizare, potrivit AFP.

Iraqi Airways a suspendat zborurile în Iran, ca măsură de protecţie faţă de epidemia de coronavirus. Autorităţile de la Bagdad au interzis trecerea graniţei de către cetăţeni iranieni.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine