2020-04-06 22:16

Furtuna Elsa a cauzat moartea a patru persoane în Spania și Portugalia

 |  14:50
Furtuna Elsa a cauzat moartea a patru persoane în Spania și Portugalia

Furtuna Elsa s-au abătut asupra Peninsulei Iberice în noaptea de joi spre vineri, provocând moartea a cel puţin patru persoane în Spania şi Portugalia, anunță AFP.

Vineri dimineaţă, legăturile maritime dintre Maroc şi Spania în strâmtoarea Gibraltar au fost întrerupte din cauza vremii nefavorabile.

Pentru Spania, Portugalia, dar şi pentru coasta atlantică a Franţei sunt prognozate noi intemperii, odată cu sosirea sâmbătă a furtunii "Fabien".

În Portugalia, un bărbat a murit într-un accident rutier cauzat de căderea unui copac în regiunea Setubal, la 50 de kilometri sud de Lisabona, iar un altul în urma prăbuşirii unei case din districtul Viseu, la 300 kilometri nord de capitală.

În aceeaşi regiune, un al treilea bărbat este dat dispărut, iar serviciile de urgenţă se tem că acesta a fost măturat de viituri în timp ce conducea un tractor pe un drum care s-a prăbuşit parţial.

În Spania, un bărbat a murit în urma unei alunecări de teren în munţii din Asturia, în nordul ţării, unde au fost înregistrate rafale de 160 kilometri/oră, iar un altul, după prăbuşirea unui zid într-un parc din Santiago de Compostela, în nord-vestul peninsulei.

Acalmia relativă constatată vineri va fi însă de scurtă durată, deoarece furtuna Fabien va ajunge sâmbătă pe teritoriul portughez, aducând cu ea noi precipitaţii şi rafale de vânt care vor ajunge la 120 kilometri/ oră în regiunile muntoase.

Cu toate acestea, impactul acestei a doua furtuni se aşteaptă să fie mai puţin intens, potrivit Institutul meteorologic portughez.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine