2019-12-11 11:14

Julian Assange se teme pentru viaţa sa

 |  21:01
Julian Assange se teme pentru viaţa sa

Deşi e adăpostit de mai bine de patru ani la Ambasada Ecuadorului din Londra, unde a cerut şi a primit azil politic, fondatorul WikiLeaks nu s-a simţit niciodată în siguranţă. La începutul acestei săptămâni, un incident l-a făcut pe Julian Assange să se teamă pentru viaţa şi libertatea sa mai tare ca oricând şi l-a readus în atenţia opiniei publice internaţionale.

Spărgător, asasin cu plată sau răpitor?

Luni, 22 august a.c la ora 2 : 47 a.m., un „cat burglar” (mai pe româneşte spărgător, sau, cum i-ar spune „băieţii de băieţi” cu „studii” la „facultăţile” cu gratii la ferestre, un şpringar) a escaladat zidul estic al Ambasadei Ecuadorului la Londra, încercând să intre pe o fereastră. Individul a fost prins de forţele de securitate ale ambasadei, imobilizat şi predat forţelor de ordine britanice. Acest lucru a fost posibil, printre altele, şi pentru că, din motive financiare, Scotland Yard-ul a renunţat la supravegerea ambasadei. Operaţiuna, care nu costase „decât” 11 milioane sterline, bani proveniţi din buzunarele contribuabilior britanici, avea, de fapt, scopul de a-l supraveghea pe Assange care, dacă ar fi avut cumva fantezia să iasă pe poartă, ar fi fost arestat şi trimis în Suedia, unde i s-a întocmit dosar penal pentru viol. Un viol pe care fondatorul WikiLeaks îl neagă, afirmând că este, de fapt, o „făcătură americană” – pentru că, pe celălalt mal al Atlanticului, Assange şi organizaţia creată de el au izbutit performanţa de a deranja multă „lume bună”, începând cu candidata democrată la preşedinţia SUA, Hillary Rodham Clinton, şi terminând cu atotputernicele „agenţii” cunoscute publicului larg prin acromime de trei litere. În aceste condiţii, nu este deloc de mirare că atât Assange, cât şi fanii săi (şi are mulţi, nu doar printre hipsteri şi hackeri) sunt siguri că „spărgătorul” era, de fapt, un asasin plătit, trimis de „agenţii” să-l lichideze pe incomodul fondator al WikiLeaks. Sau să-l răpească.

O coincidenţă, două coincidenţe...

Tentativa de intrare prin efracţie în Ambasada Ecuadorului din Londra vine la o lună după ce WikiLeaks a publicat 19.252 de e-mailuri hackerite de Guccifer 2.0, admiratorul şi „continuatorul muncii” lui Guccifer Întâiul (compatriotul nostru Marcel Lazăr Lehel), actualmente deţinut într-un penitenciar de maximă securitate din SUA. Cele 19.252 de e-mailuri provin din conturile a şapte oficiali ai Comitetului Naţional Democrat, conţinutul acestora fiind cât se poate de stânjenitor (ca să nu spunem mai mult) pentru fosta Primă Doamnă, a cărei platformă-program a fost centrată pe etică, transparenţă şi surse de finanţare „curate” pentru candidaţii înscrişi în campaniile electorale. Însă din mesajele publicare de WikiLeaks rezultă că, dimpotrivă, Hillary Rodham Clinton a orchestrat o campanie electorală extrem de murdară, bazată pe calomnii la adresa adversarilor politici din afara partidului (Donald Trump) şi din interiorul partidului (foarte stângistul senator de Vermont, Bernie Sanders). Iar calitatea surselor ei de finanţare – în bună parte, companii off-shore – lasă  mult de dorit.

Dacă „o anumită parte a presei” de peste Ocean o acuză pe soţia fostului preşedinte Bill Clinton că „a ridicat ipocrizia la rangul de sistem”, Julian Assange acuză Departamenul de Justiţie al SUA că „foloseşte dublul standard” atunci când sunt în joc interesele fostei Primei Doamne, care a scăpat de punerea sub acuzare pentru neglijenţă în serviciu. Le reamintim cu această ocazie cititorilor noştri că, pe vremea când a fost Secretar de Stat al SUA, Hillary Clinton pusese să i se instaleze câteva servere în pivniţa locuinţei ei particulare. Iar e-mailuri al căror conţinut puteau afecta securitatea naţională a SUA au fost stocate pe aceste servere, care au fost „hackerite” de Guccifer Întâiul şi au ajuns, în cele din urmă, în posesia serviciilor secrete ruse, deci şi a Kremlinului. În luna martie a.c., preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse, Valentina Ivanovna Matviyenko, a cerut în mod oficial ca e-mailurile lui Hillary Clinton să fie date publicităţii. În scurt timp după această cerere, Administraţia Obama a cerut Bucureştiului să-l extrădeze pe Marcel Lazăr Lehel. Iar la cinci zile după ce Julian Assange a acuzat, într-un interviu, că FBI-ul, Departamentul Justiţiei şi Guvernul SUA se fac vinovaţi de folosirea dublului standard, dacă acest lucru îi foloseşte lui Hillary Clinton, a urmat „tentativa de spargere” de la Ambasada Ecuadorului din Londra.

Există şanse ca Julian Assange să fie scos de sub acuzare în SUA?

Ca urmare a faptului că Suedia, ţara care l-a pus sub acuzare pe Julian Assange pentru viol, şi Marea Britanie, ţara pe teritoriul căreia se afla fondatorul WikiLeaks în acel moment (şi unde se mai află încă, deşi teoretic vorbind, se află pe teriotoriul ecuadorian)  au refuzat cu obstinaţie să garanteze că nu-l vor extrăda în SUA, incomodul australian a primit azil politic la Ambasada Ecuadorului din Londra. De atunci au trecut patru ani, timp în care Marea Britanie a ameninţat Ecuadorul cu sancţiuni economice dacă nu-l extrădează pe Assange. Mai mult chiar, autorităţile britanice i-au refuzat acestuia accesul la un spital, pentru tratament, atunci când starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit.

Autorităţile ecuadoriene, care şi-au afirmat în repetate rânduri sprijinul pentru Assange, au permis, în cele din urmă, procurorilor suedezi să-l interogheze pe fondatorul Wiki Leaks pe teritoriul ambasadei lor de la Londra. Departe de a se eschiva, Assange a promis că va colabora cu procurorii suedezi care investighează acuzaţiile de viol, pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Bineînţeles, fără a ieşi de pe teritoriul Ambasadei Ecuadorului din Londra...

Iar Pe data de 16 august a.c. (deci cu şase zile înainte de „tentativa de intrare prin efracţie”), Barry Pollack, avocatul american al lui Julian Assange, i-a cerut în mod oficial Procurorului General al SUA, Loretta Lynch, „să închidă cazul WikiLeaks ca urmare a scoaterii de sub acuzare a lui Hillary Clinton pentru nneglijenţă în serviciu şi punere în pericol a siguranţei naţionale a Statelor Unite”. Concluzie logică, pentru că dacă fosta Primă Doamnă nu se face vinovată de nimic (şi, implicit, mesajele date publicităţii de WikiLeaks nu prezintă niciun pericol pentru securitatea SUA), înseamnă că nici Julian Assange nu e vinovat de nimic! Încă un motiv care le dă apă la moară „conspiraţioniştilor”, care văd în incidentul din primele ore ale zilei de luni, 22 august a.c., o tentativă de asasinat eşuată. Mai ales că fosta Primă Doamnă este bănuită că ar fi organizat „asfixia accidentală” a lui John William Ashe, fost preşedinte al Adunării Generale a ONU şi „sinuciderea” lui Vince Foster, fost funcţionar al Casei Albe pe vremea cînd Bill Clinton era preşedinte. Amândoi urmau să apară ca martori în procese al căror verdict putea fi nefavorabil fostei Prime Doamne.

Pentru unii, Assange este un erou

Pentru Hillary Rodham Clinton şi apropiaţii ei, precum şi pentru „formatorii de opinie” din presă care o susţin pe candidata Democrată, Julian Assange este un criminal, care trebui băgat la închisoare cât mai repede cu putiinţă. Pentru alţii însă, el este un erou.

Conducerea Partidului Piraţilor din Islanda, formaţiune politică aflată pe primul loc în preferinţele electoratului din mica ţară insulară, are, printre punctele „de bază” ale platformei sale electorale, acordarea de azil politic lui Julian Assange. Evident, după câştigarea alegerilor din acestă toamnă...

Iar Jill Stein, candidată la preşedinţia SUA, a declarat într-un recent interviu acordat CNN (post de televiziune „re-botezat” de Donald Trump „Clinton News Network”) că, după părerea ei, Assange este un erou. Tocmai pentru că a dat publicităţii cele 19.252 de e-mailuri (cu documentele din attachment-uri cu tot) „hackerite din serverele Convenţiei Naţionale Democrate. Pentru că aceste e-mailuri sunt, în opinia candidatei ecologiste (care, fie vorba, nu are şanse să ajungă preşedinta SUA) dovada ipocriziei Partidului Democrat în general şi a lui Hillary Rodham Clinton în special.

La realizarea acestui material au fost folosite informaţii preluate de pe The Irish Independent, The Guardian, Fox News, Express.co.uk., The Daily Caller şi Newsweek


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-23



Parerea ta...

E TARE TIPUL!
23 Aug 2016

Toată stima pentru astfel de oameni! Mi-ar pare rău să pățească ceva. Iar Clintoneasa sociopată ar face bine să-și retragă acuzațiile....nu-i ajunge nici la vârful pantofului lui Assange. Tipul e inteligent, super-informat și, numai uitați-vă la alura lui, la expresia feței și-a mâinilor lui, care-l arată a fi un om fin, de spirit....față de vrăjitoarea bătrână și cu ochii bulbucați, no?
CROCODILUL FLAMAND
23 Aug 2016

TOATE PERSOANELE ASTEA ASSANGE...SNOWDEN........REPREZINTA OPOZITIA SERVICIILOR SECRETE AMERICANE FATA DE MAFIA CARE A CAPTURAT LA VARF POLTICA U-S-A............DACA IESE PRESEDINTE TRUMP(SI EU CRED CA EL O SA IASA)...ATUNCI VOR FI GRATIATI........PENTRU CA NU SUNT VINOVATI FATA DE U-S-A........PRACTIC AU SPUS ADEVARUL LUMII INTREGI...REGIMUL DE LA WASHINGTON E PLIN DE CORUPTIE LA VARF....ERA SI CAZUL SA SPARGA CINEVA BUBOIUL PLIN DE PUROI SI MIZERIE
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray