2020-04-08 13:02

LUXEMBURG, prima țară din lume în care transportul public devine complet GRATUIT

 |  19:18
LUXEMBURG, prima țară din lume în care transportul public devine complet GRATUIT

Autorităţile din Marele Ducat de Luxemburg au eliminat, sâmbătă, tarifele pentru trenuri, tramvaie şi autobuze, în încercarea de a rezolva problema ambuteiajelor şi a poluării, dar şi pentru a-i sprijini pe cei cu venituri scăzute, informează News.ro.

Luxemburg este acum prima ţară în care transportul public este gratuit. Câteva oraşe europene au făcut astfel de experimente, în trecut, între ele aflându-se Tallinn, capitala Estoniei.

Toate călătoriile standard cu transportul public în Luxemburg sunt acum gratuite.

Înainte de asta, un abonament anual costa 440 de euro. Oamenii vor trebui să plătească în continuare 660 de euro pe an pentru a călători la clasa întâi. 

„Principalul motiv este să avem o calitate mai bună a mobilităţii, apoi este vorba şi despre problemele de mediu”, a spus ministrul Transporturilor, Francois Bausch.

Luxemburg are peste 600.000 de locuitori, iar aproximativ 214.000 de oameni călătoresc zilnic aici, în interes de muncă, din Germania, Belgia şi Franţa, ceea ce influențează condițiile de trafic deoarece majoritatea se deplasează cu maşini. Mai mult de jumătate din emisiile de gaze cu efect de seră din Luxemburg vin din transport.

În ciuda acestor investiţii recente, Guvernul se aşteaptă ca 65% dintre navetişti să se deplaseze cu maşinile în continuare până în 2025, faţă de 73%, în 2017.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-29



Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
01 Mar 2020

si banii sunt din traficul de diamante din Sierra Leone cu kalasnikovuri pentru teroristii Al-qaida
SILVIA STROIE
01 Mar 2020

Chiar daca este mic acest Ducat, Luxemburgul are in vedere castigul care prin nepoluare se v-a număra prin cel mai curat aer respirat,si se va pune in valoare prin masurile luate de nu a distruge natura si mai ales calitatea vietii! Un exemplu demn de urmat,cu nici o speranță la noi in tara chiar de mai trec inca treizeci de ani! Felicitari pentru cei ce au avut aceasta initiativa! Lume civilizata!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine