2019-11-20 09:50

Martin Shultz: Marea Britanie trebuie să părăsească UE înainte de 2019

 |  19:05
Martin Shultz: Marea Britanie trebuie să părăsească UE înainte de 2019

Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană înaintea alegerilor europarlamentare programate în primăvara anului 2019, afirmă președintele Parlamentului European, Martin Schulz, cerând Londrei să declanșeze cât mai curând procedura ieșirii din UE.

Înaintea vizitei oficiale în Marea Britanie, unde se va întâlni cu premierul Theresa May, Schulz a declarat: "La Londra, voi sublinia că Parlamentul European preferă declanșarea cât mai curând a Articolului 50, o precondiție pentru lansarea negocierilor".

Nu ar fi bine nici pentru Marea Britanie, nici pentru UE ca alegătorii britanici să voteze în scrutinul europarlamentar din mai 2019 în timp ce negocierile ar fi în curs, a explicat Schulz, citat de cotidianul The Independent.

"Viitorul acord între UE și Marea Britanie trebuie să fie avantajos pentru ambele părți și trebuie să permită cooperarea bilaterală strânsă. Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană, dar va continua să fie un stat european cu valori și interese geopolitice comune cu restul continentului", a adăugat Schulz.

"Voi reitera care sunt cele patru libertăți ale piețe unice europene - circulația bunurilor, a capitalului, a serviciilor și a persoanelor; toate sunt la fel de importante", a insistat Schulz.

Sâmbătă, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a somat Marea Britanie să lanseze cât mai rapid procedura pentru ieșirea din Uniunea Europeană, pentru a se pune capăt situației de incertitudine, avertizând că UE nu vrea să fie ținută pe loc de Londra. "Nu vreau să intervin în situația politică britanică. Dar ar fi în interesul tuturor părților ca Marea Britanie să trimită cât mai curând scrisoarea de divorț, pentru a nu prelungi fără a fi necesar perioada de incertitudine", a declarat Jean-Claude Juncker. Președintele CE a insistat că Uniunea Europeană nu își permite să fie ținută pe loc pentru că Londra tergiversează activarea Articolului 50 al Tratatului Lisabona, care permite unui stat părăsirea comunității europene. "Atât timp cât Marea Britanie încă stă la masă cu noi, este normal să mâncăm cu plăcere împreună, dar, dacă preferă dieta, nu trebuie să afecteze apetitul nostru", a spus Juncker folosind un limbaj comparativ.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a semnalat că ar putea fi pregătită să lanseze procedura pentru ieșirea din Uniunea Europeană abia în ianuarie-februarie 2017, a anunțat președintele Consiliului European, Donald Tusk. Referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o cu Theresa May săptămâna trecută, Donald Tusk a declarat: "Premierul May a fost foarte deschisă și onestă cu mine. Mi-a declarat că este aproape imposibil să invoce Articolul 50 anul acesta, dar este foarte probabil să o poată face în ianuarie sau februarie 2017", a precizat Tusk. "Colegii noștri britanici au nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti de negocieri. Noi suntem bine pregătiți pentru aceste negocieri și am putea iniția procedurile chiar și mâine", a adăugat Tusk. Deși cetățenii britanici s-au pronunțat în iunie în favoarea ieșirii din UE, Guvernul Marii Britanii tergiversează inițierea procedurii de părăsire a comunității europene.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray