2019-07-17 08:18

Medicamente false de 53 milioane dolari, confiscate de Interpol

 |  18:52
Medicamente false de 53 milioane dolari, confiscate de Interpol

O vastă operațiune la nivel mondial împotriva traficului de medicamente false a dus la arestarea a 393 de suspecți și confiscarea a milioane de produse potențial periculoase de o valoare estimată de 53 de milioane de dolari (46,8 milioane de euro), a anunțat joi Interpolul, scrie Agerpres.

False tratamente împotriva cancerului, teste pentru depistarea HIV sau a diabetului defectuoase, material dentar contrafăcut sau echipamente chirurgicale ilegale sunt doar câteva dintre neregulile depistate în cadrul celei de a noua operațiuni 'Pangea', la care au participat polițiști din 193 de țări între 30 mai și 7 iunie. În cadrul operațiunii, au fost confiscate 12,2 milioane de medicamente false și au fost suspendate 4.932 de site-uri de internet care propuneau aceste produse.

Aproape 700 de anchete au fost declanșate în întreaga lume, precizează într-un comunicat organizația internațională de poliție cu sediul la Lyon. Cele mai multe tablete, 65.000 de medicamente împotriva anxietății, au fost descoperite în Ungaria iar în Australia a fost închis un laborator clandestin care producea steroizi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray