2019-08-19 17:17

Miros de praf de pușcă în zona Asiei de Sud-Est, SUA se implică. Congresman american: „Acțiunile Chinei încalcă suveranitatea Vietnamului în zona Pacificului de sud-est”

 |  16:24
Miros de praf de pușcă în zona Asiei de Sud-Est, SUA se implică. Congresman american: „Acțiunile Chinei încalcă suveranitatea Vietnamului în zona Pacificului de sud-est”

Ofițerii și experți ai Armatei vietnameze au fost masați, în câteva rânduri, în aria de supraveghere a Comandamentului Regional a Forțelor Navale Vietnameze și staționați pe platforma de servicii economice, științifice și tehnologice DK 1/15, care se află în zona recifului Phúc Nguyên. Acesta este mai cunoscut sub numele de Prince Consort Bank și se află în sud-estul platoului continental al Indochinei.

Oficialii vietnamezi susțin, conform reglementărilor internaționale, că „nicio țară nu are dreptul să ceară, în mod arogant și în mod voit, statului Vietnam, să oprească explorarea câmpurilor petrolifere din apele în care Vietnamul deține suveranitatea și drepturile suverane”, se afirmă într-o declarație oficială a agenției de știri din Vietnam.

Resursele în discuție aparțin, după toate normele internaționale, Vietnamului

Reciful Tư Chính (cunoscut internațional sub numele Vanguard Bank) este situat în zona economică exclusivă de 200 de mile marine ce aparține integral statului sud-asiatic, chestiune definită în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite din 1982 privind Dreptul mării (1982 UNCLOS). În conformitate cu articolul 56 din Convenția UNCLOS din 1982, în zonele lor economice exclusive, statele se bucură de drepturi suverane asupra resurselor naturale, indiferent dacă acestea sunt ființe vii sau nu, a apelor care acoperă fundul mării, a fundului mării și a subsolului său precum și a altor activități (apă, curenți sau vânturi).

„Prin urmare, toate activitățile țărilor străine în apele Vietnamului trebuie să fie efectuate în conformitate cu reglementările din 1982 UNCLOS și legea vietnameză. Acțiunile nepermise de Vietnam sunt încălcări ale apelor teritoriale ale țării, ale dreptului internațional și ale Convenției ONU din 1982. În conformitate cu legea internațională și cu UNCLOS din 1982, nici o țară nu are dreptul să ceară în mod arogant și în mod voit statului Vietnam să oprească explorarea câmpurilor de petrol și gaze în apele în care Vietnamul deține suveranitatea și drepturile suverane”, se arată în declarația oficialilor de la Hanoi.

De asemnea, în poziția oficială a statului Vietnam se mai arată că: „Orice acuzație potrivit căreia Vietnamul acționează „unilateral” afectând explorarea petrolului și a gazelor în zona economică exclusivă a țării este complet nerezonabilă. Este corect să ne întrebăm dacă o astfel de afirmație vizează transformarea apelor vietnameze incontestabile într-o zonă în conflict pentru a impune o situație de „puterea aparține celor puternici” și o indicație a dorinței de a exercita hegemonia asupra Mării Estice?”, afirmă Guvernul de la Hanoi, cu referire la acțiunile hegemonice din ultimii ani ale Chinei, în Marea Chinei de Est.

Reciful Tư Chính – un punct strategic în zona Asiei de Sud-Est

Reciful Tư Chính se află în apropierea rutei internaționale de navigație și joacă un rol important în construirea și dezvoltarea economică a Vietnamului, precum și în ceea ce privește protejarea suveranității maritime a țării. Teritoriul și apele teritoriale ale Vietnamului n-ar avea de suferit dacă n-ar exista încălcări ale legilor internaționale, care ignoră dreptul internațional și complică situația din zonă.

Ca țară care a experimentat decenii de război, Vietnamul acordă în primul rând importanță păcii, prieteniei și cooperării, și este gata să abordeze cu bunăvoință problemele apărute în relațiile internaționale, prin mijloace politice. Politica consecventă a Vietnamului este de a utiliza măsuri pașnice, în conformitate cu dreptul internațional și cu Convenția UNCLOS din 1982, pentru a lupta împotriva oricărei încălcări a suveranității, dreptului suveran și a jurisdicției țării în apele sale, conform prevederilor din Convenția din 1982 a ONU. De asemenea, Vietnamul arată că a implementat măsuri pașnice pentru a-și proteja drepturile și interesele legitime.

China face cercetare geologică în zona economică exclusivă a Vietnamului

De ceva vreme, grupul de nave de cercetare geologică din China Haiyang Dizhi 8, încalcă zona economică exclusivă a Vietnamului și platoul continental din sudul Mării de Est, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe vietnamez, la începutul acestei săptămâni. Ulterior, Vietnamul a contactat partea chineză de mai multe ori și a protestat prin note diplomatice,  cerând Chinei să-și retragă imediat toate navele din apele teritoriale vietnameze și să respecte dreptul și jurisdicția suverană a țării, de dragul relațiilor dintre cele două țări și stabilității și păcii regionale.

Oficialul a subliniat, de asemenea, că forțele maritime competente din Vietnam au luat mai multe măsuri adecvate, pentru a exercita în mod pașnic și legal suveranitatea și jurisdicția țării și pentru a proteja apele naționale. Menținerea păcii și ordinii regionale și asigurarea securității și siguranței maritime în Marea de Est, inclusiv în reciful Tư Chính, pe baza dreptului internațional, ar aduce beneficii intereselor comune ale țărilor din regiune și comunității internaționale.

Prin urmare, Vietnamul a anunțat că depune eforturi pentru a îndeplini rolul unei națiuni responsabile în comunitatea internațională și speră că și alte țări vor aplica în mod serios dreptul internațional - inclusiv UNCLOS din 1982 -, pentru a construi o regiune de pace și stabilitate, contribuind la promovarea păcii și dezvoltării în lume.

Congresman SUA: „Acțiunile Chinei încalcă suveranitatea statului Vietnam!”

Congresmanul american Eliot Engel, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, a remis publicității, în 26 iulie, o declarație privind interferența chineză în apele controlate de vietnamezi, în care afirmă că „acțiunile Chinei constituie o încălcare a suveranității și drepturile sale în cadrul zonei sale economice exclusive (ZEE)”.

„Recenta agresiune a Chinei în Marea Chinei de Sud (numită Marea de Est, de către Vietnam) este o demonstrație deranjantă pentru o țară care abuzează în mod deschis de legea internațională. Conform Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării, acțiunile Chinei constituie o încălcare a suveranității vietnameze și a drepturilor sale legitime în zona economică exclusivă (ZEE)", se spune în declarația Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii.

„Deoarece rapoartele au reliefat săptămâna trecută că navele de explorare a petrolului chineze au intrat în ZEE a Vietnamului, statul sud-asiatic a făcut cereri repetate de îndepărtare - cereri pe care China le-a ignorat intenționat. Acest tip de hărțuire a reprezentat o amenințare pentru Vietnam și o dovadă a dorinței Chinei de a-și intimida vecinii. Incidentele de acest gen demonstrează lipsa flagrantă de respect a Chinei pentru legeile internaționale și diplomație”, a spus Engel.

El a mai precizat că a sprijinit și sprijină Vietnamul și pe partenerii regionali ai SUA, în a condamna această agresiune. Comunitatea internațională trebuie să continue să respecte ordinea bazată pe reguli și dreptul internațional, a adăugat el. În finalul declarației, congresmanul Engel a cerut Chinei „să-și retragă imediat toate navele din apele teritoriale ale vecinilor săi și să pună capăt acestor tactici ilegale de hărțuire".


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-29

Mai multe imagini:
Miros de praf de pușcă în zona Asiei de Sud-Est, SUA se implică. Congresman american: 'Acțiunile Chinei încalcă suveranitatea Vietnamului în zona Pacificului de sud-est”
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray