2019-11-17 15:36

Moscova îşi reia aluziile la lovituri militare: România şi Bulgaria, certate de Rusia

 |  20:01
Moscova îşi reia aluziile la lovituri militare: România şi Bulgaria, certate de Rusia

Mobilizarea de tancuri, artilerie şi echipamente militare americane în Europa Centrală şi de Est riscă să dea peste cap planurile ruseşti de destabilizare a flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene. Neputincioşi, oficialii ruşi încearcă să sperie statele care vor găzdui scutul american antirachetă.

Evgheni Lukianov, secretarul adjunct al Consiliul rus de Securitate, a declarat miercuri că amplasarea în Europa de Est a elementelor scutului antirachetă readuce statele din regiune pe lista ţintelor ruseşti. „Amplasarea în Polonia și România de elemente ale scutului antirachetă, care sunt îndreptate împotriva forțelor noastre nucleare strategice, este pentru aceste țări o problemă. Ele devin automat ținte ale noastre”, a afirmat politicianul rus.

Lukianov a ironizat dorinţa statelor est-europene de a beneficia de protecţie în faţa ameninţării militare ruse şi a reproşat occidentalilor că o iau în seamă, informează Agerpres. „Agitația anormală a unor state, a noilor membri ai blocului atlantic, nu reprezintă o justificare pentru existența vreunor amenințări. Asta e mai degrabă ca la doctor. Cu siguranță că aici trebuie mai multă terapie decât chirurgie. Terapia este îndreptată spre acești beneficiari - țările baltice, Polonia, România”, a mai spus secretarul adjunct al Consiliului de Securitate din Rusia.

Reacţia NATO

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat, înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din NATO, că alianţa nord-atlantică nu se va lăsa târâtă de Rusia într-o nouă cursă a înarmării. „Rusia continuă să trimită trupe, forțe, echipamente pentru destabilizarea regiunii estice a Ucrainei. Nu există nici un dubiu că Rusia este responsabilă de acte agresive în Europa”. Potrivit lui Stoltenberg, raportul de forţe din Europa este schimbat de acţiunile Rusiei şi NATO are datoria de a răspund prin măsuri „defensive, proporționale și conforme tuturor obligațiilor noastre internaționale”, conform Agerpres.

Rusia şi-a făcut un obicei din a ameninţa periodic ţările din Europa de Est cu intervenţii militare. Armamentul greu adus de Statele Unite va fi găzduit de Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Bulgaria, ţări NATO care au solicitat de mai multe ori întărirea flancului estic al alianţei militare occidentale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray