2019-09-17 23:59

Moscova revendică Transnistria şi cere să facă parte din Republica Moldova

 |  11:10
Moscova revendică Transnistria şi cere să facă parte din Republica Moldova

Moscova pledează pentru revenirea la principiile din Memorandumul Kozak, potrivit ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, citat luni de Radio Chişinău, cu referire la media ruse.

În cadrul unui forum de tineret, Lavrov a spus Rusia pledează pentru soluţionarea politică a conflictului de pe Nistru şi revenirea Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, care să-şi păstreze suveranitatea şi neutralitatea, potrivit Agerpres, citată de stiripesurse.ro.

'Federaţia Rusă nu a recunoscut Republica Moldovenească Nistreană. Federaţia Rusă este parte a procesului de reglementare a acestui conflict pe baza criteriilor respective. Principiul numărul unu: statut special pentru Transnistria, coodonat cu Tiraspolul astfel încât Republica Moldova să-şi păstreze suveranitatea, adică să nu fie absorbită de nimeni ca stat şi să-şi păstreze statutul de neutralitate, adică să nu adere la blocuri militar-politice', a subliniat Serghei Lavrov, citat de portalul rusesc PolitNavigator.

Citeşte şi Igor Dodon cere sprijinul SUA pentru recunoaşterea internaţională a neutralităţii "permanente" a Republicii Moldova

Ministrul rus de externe a mai spus că 'aceste principii au fost coordonate cu mulţi ani în urmă, la începutul anilor 2000' şi că, în baza acestor principii, urma să fie semnat Memorandumul Kozak, pe care Chişinăul l-a respins în ultimul moment.

Memorandumul Kozak a fost un proiect de reglementare a conflictului transnistrean, coordonat de actualul vicepremier rus, Dmitri Kozak. El a fost lansat de către Moscova în 2003 şi prevedea soluţionarea crizei transnistrene în urma unor tratative directe între Chişinău şi Tiraspol, precum şi acordarea dreptului de veto părţii transnistrene în problemele de politică externă ale Republicii Moldova, dar şi menţinerea unei baze militare ruse în Republica Moldova timp de cel puţin 25 de ani, aminteşte Radio Chişinău.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray