2020-07-02 10:27

NASA angajează. Care sunt condiţiile și salariile

 |  21:10
NASA angajează. Care sunt condiţiile și salariile

National Aeronautics and Space Administration (NASA) este agenția responsabilă cu programul spațial public al SUA și cu cercetarea aerospațială civilă și militară pe termen lung. De-a lungul timpului, agenția a relevat faptul că în cadrul ei există o serie de oportunități de joburi interesante, în diferite domenii de activitate.

De curând NASA a anunţat că va angaja mai mulţi astronauţi pentru misiuni programate în următorul deceniu, inclusiv pe Marte. Pe lângă angajări, NASA trebuie să mai construiască şi un nou vehicul lunar şi ar trebui să atribuie contractul de producţie până în luna martie. Candidaţii pentru noile programe ale NASA trebuie să fie cetăţeni americani, cu studii acreditate în inginerie, biologie, fizică sau matematică, a anunţat Agenţia.

Specializaţi în supravieţuire, robotică şi limba rusă

Printre candidaţii acceptaţi vor fi şi cei înscrişi în primii doi ani de doctorat sau sunt absolvenţi de medicină care au parcurs toate stadiile profesionale, inclusiv doctoratul sau au acreditări din programele pilot implementate în şcoli. În plus, candidaţii trebuie să aibă şi o experienţă profesională de cel puţin doi ani şi 1.000 de ore de zbor la manşa avioanelor. Doritorii vor fi admişi şi în urma testelor fizice şi vor petrece doi ani de antrenament devenind scufundători militari certificaţi şi specializaţi în supravieţuire, robotică şi limba rusă.

Anunţul de „vânătoare de capete”

Salariile astronauţilor angajaţi din sectorul privat au salarii cuprinse între 55.000 şi 120.000 de dolari, potrivit Forbes, în funcţie de realizările academice şi de experienţă. Astronauţii proveniţi din cadrul armatei beneficiază de o grilă salarială diferită. NASA a angajat primii astronauţi în 1959, pentru programul spaţial Mercury. De atunci au avut loc peste 200 de misiuni în care au fost implicaţi aproape 500 de astronauţi. Oamenii nu au mai ajuns pe lună din 1972.

NASA a anunţat în 2011 că acceptă aplicări pentru noi posturi de astronauţi, subliniind că agenţia caută oameni calificaţi, în vederea reluării programului spaţial. Anunţul NASA de „vânătoare de capete”, numit The Astronaut Candidate Program a fost făcut public în noiembrie 2011, la sediul său din Washington, D.C.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz