2019-11-14 03:51

Nepot al lui Winston Churchill, exclus din Partidul Conservator! L-a sfidat pe Boris Johnson

 |  10:00
Nepot al lui Winston Churchill, exclus din Partidul Conservator! L-a sfidat pe Boris Johnson

Nicholas Soames, nepotul liderului britanic din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial Winston Churchill, va fi exclus din Partidul Conservator, alături de alţi 20 de parlamentari, după ce au votat împotriva planurilor pentru Brexit ale premierului Boris Johnson, transmite Reuters.

Măsura împotriva nepotului lui Winston Churchill marchează una dintre cele mai bizare întorsături ale crizei Brexitului din ultimii trei ani, care a afectat o ţară considerată drept un pilon de încredere pentru stabilitatea economică şi politică din Occident.

Soames este unul dintre cei 21 de parlamentari conservatori care s-au întors împotriva lui Johnson, între aceştia aflându-se şi Ken Clarke, în vârstă de 79 de ani, cel mai vechi parlamentar britanic din Camera Comunelor, şi fostul ministru de Finanţe Philip Hammond. Toţi aceşti parlamentari vor fi excluşi.

Când Soames a fost întrebat dacă acesta este sfârşitul Partidului Conservator sub forma cunoscută de bunicul său, acesta a spus: ”Nu, dar este o noapte rea”.

“Este păcat, un mare păcat, pentru că, în opinia mea, toate acestea au fost planificate: asta este exact ceea ce au dorit şi vor încerca să organizeze alegeri anticipate, este exact ce au dorit”, a spus Soames.

De când a preluat funcţia de prim-ministru, acum şase săptămâni, Johnson a fost nemilos: a coordonat una dintre cele mai mari epurări a cabinetului din istoria modernă a Marii Britanii şi a redus sesiunea parlamentară pentru a mări probabilitatea ca Marea Britanie să iasă din UE cu sau fără acord.

După înfrângerea suferită în faţa unei alianţe între parlamentarii din opoziţie şi rebeli din propriul partid, Johnson va vorbi cu cei care l-au sfidat şi îi va exclude, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street.

În total, parlamentari cu o experienţă parlamentară de 330 de ani vor fi excluşi din partidul condus de Johnson, partid care a pierdut marţi şi majoritatea în Parlament.

”Am fost informat de liderul de grup, care este prietenul meu şi pe care îl apreciez foarte mult, că va avea trista sarcină de a-mi scrie mâine pentru a mă informa că mi se retrage sprijinul partidului, după 37 de ani ca membru conservator al Parlamentului. Asta anunţă război. Ştiam ce fac”, a declarat nepotul lui Churchill.

Soames, în vârstă de 71, a fost înnobilat de regina Elizabeth în 2014, este membru al Parlamentului din 1983, iar anterior a fost secretar de stat în Ministerul Apărării. Este fiul lui Mary Soames, cea mai tânără dintre cei cinci copii ai lui Churchill.

Churchill ocupă un rol special în cultura britanică, drept câştigător al celui de-al Doilea Război Mondial şi ca cel mai puternic om de stat britanic din secolul 20, un ”buldog” britanic care şe-a ţinut piept lui Josef Stalin şi Harry Truman.

Johnson a vorbit deseori cu admiraţie despre Churchill, iar în 2014 a publicat o biografie numită “The Churchill Factor: How One Man Made History.” (Factorul Churchill: când un singru om face istorie). În introducere, Johnson, pe atunci primar al Londrei, a scris: ”Când eram copil nu aveam nicio îndoială. Churchill era cel mai mare om de stat produs vreodată de Marea Britanie”.

Soames a spus că atunci când era copil nu realiza importanţa bunicului său şi şi-a amintit că, la vârsta de cinci ani, l-a vizitat odată pe Churchill în dormitorul acestuia şi l-a întrebat: ”Bunicule, este adevărat că eşi cel mai important om din lume?”. Churchill a replicat: ”Da, nu exist nicio îndoială”.

Andrew Adonis, membru al Partidului Laburist, a spus că Churchill ar fi plecat din rândul conservatorilor dacă partidul ar fi fost condus aşa cum este acum, pentru că s-a opus tentativei premierului din perioada respectivă, Neville Chamberlain, de a face pace cu liderul german Adolf Hitler, cu un an înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

”Însuşi Churchill şi-ar fi dat demisia. Chamberlain l-a atacat puternic pentru că ‘i-a subminat poziţia de negociere’ la Munchen şi a existat o tentative de demisie”, a spus Adonis.

O sursă apropiată grupului care a votat împotriva guvernului a declarat că votul de marţi este primul pas într-un proces de evitare a unui exit fără acord din UE care au dăuna economiei.

”Numărul 10 a răspuns prin excluderea a doi foşti cancelari, un fost lord cancelar şi a unui nepot al lui Winston Churchill. Ce s-a întâmplat cu Partidul Conservator”, a spus sursa.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-04



Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
04 Sep 2019

ha ha ha istoria se repeta
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray