2019-10-16 22:59

Obama și Castro, săgeți reciproce în declarații la Havana

 |  22:02
Obama și Castro, săgeți reciproce în declarații la Havana

Nu totul a fost lapte și miere la întâlnirea istorică de la Havana. Preşedintele american Barack Obama a cerut Cubei să îmbunătăţească situaţia drepturilor omului şi să consolideze democraţia în ţară, dar Castro i-a răspuns criticând “standardele duble” pe care le impun Statele Unite, relatează Reuters.

“Am avut o discuţie francă în legătură cu democraţia şi drepturile omului. Punctul nostru de plecare este că avem două sisteme diferite: sisteme diferite de guvernare, modele economice (diferite – n.r.). Şi avem în spate decenii de diferende”, a subliniat Obama.

“America crede în democraţie, crede în libertatea de exprimare şi libertatea de reuniune şi libertatea de religie. Acestea nu sunt numai valori americane, ci valori universale”, a adăugat el.

“Preşedintele Castro, a subliniat că, din punctul său de vedere, accesul tuturor la o educaţie decentă sau la asistenţă medicală sunt de asemenea drepturi universale (...). Personal, nu sunt în dezacord cu el”, dar aceasta nu anulează celelalte probleme, a subliniat Obama.

Liderul de la Casa Albă a respins, însă, criticile unei părţi a elitei cubaneze, care au acuzat Washingtonul că se amestecă în treburile interne ale insulei. “Nu ţine de Statele Unite să dicteze Cubei cum să se guverneze (...). Să sperăm că putem învăţa unii de la alţii”, a declarat liderul american.

“Există diferende profunde între ţările  noastre, care nu vor dispărea, pentru că avem idei diferite în privinţa multor subiecte, precum sistemele politice, democraţia, exercitarea drepturilor omului, dreptatea socială, relaţiile internaţionale, pacea mondială şi stabilitatea”, a precizat, la rândul său, Raul Castro.

“Noi apărăm drepturile omului. Considerăm că drepturile civile, politice, economice şi culturale sunt indivizibile, interdependente şi universale”, a explicat liderul de la Havana.

Castro a profitat de ocazie şi pentru a critica Statele Unite în mai multe domenii: “De fapt, noi considerăm de neconceput faptul că un Guvern nu asigură dreptul la îngrijire medicală, educaţie, securitate socială, alimente şi dezvoltare, salarii echitabile şi drepturile copiilor”.

“Ne opunem manipulării politice şi standardelor duble în ceea ce priveşte drepturile civile”, a adăugat el.

Castro a dat asigurări că el şi Obama vor continua discuţiile: “Ar trebui să învăţăm arta coexistării în pofida diferendelor noastre, într-un mod civilizat”.

Pe de altă parte, liderul de la Havana a ridicarea embargoului impus de Statele Unite insulei, dar şi returnarea bazei navale de la Guantanamo, şi a avertizat că acestea sunt principalele obstacole în calea normalizării relaţiilor dintre Washington şi Havana.

“Blocada rămâne în vigoare şi conţine elemente descurajatoare şi are efecte intimidante”, a afirmat Castro, care a evocat beneficiile pe care le-ar avea ridicarea embargoului. “Ar aduce beneficii emigranţilor cubanezi care vor ce este mai bine pentru familiile lor”, a explicat el.

În replică, preşedintele american a dat asigurări că embargoul va fi ridicat la un moment dat şi că drumul pe care Statele Unite merg în privinţa Cubei va continua şi după ce se va încheia administraţia sa.

Cu toate acestea, ridicarea embargoului intră în atribuţiile Congresului american, care nu pare dispus să pună acest subiect pe agendă.

“Nimeni nu ar trebui să ceară poporului cubanez să renunţe la libertatea şi suveranitatea sa”, a subliniat Castro, referindu-se la returnarea bazei de la Guantanamo, folosită în prezent de Statele Unite.

Într-un demers rar din partea liderului cubanez, el a primit şi câteva întrebări de la jurnalişti. Una dintre ele, însă, în legătură cu deţinuţii politici, l-a enervat.

“Dă-mi o listă şi îi voi elibera (...) Dă-mi un nume sau o listă cu nume”, a spus Castro când a fost întrebat de ce nu eliberează deţinuţii politici din Cuba. “Dacă avem astfel de deţinuţi politici, atunci vor fi eliberaţi înainte să se termine noaptea”, a adăugat el.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray