2019-07-16 03:15

Olandezul Frans TIMMERMANS, din grupul socialiștilor, favorit să îl înlocuiască pe Jean-Claude JUNCKER în fruntea Comisiei EUROPENE

 |  16:55
Olandezul Frans TIMMERMANS, din grupul socialiștilor, favorit să îl înlocuiască pe Jean-Claude JUNCKER în fruntea Comisiei EUROPENE

Politicianul olandez socialist Frans Timmermans este pe cale să fie numit viitorul preşedinte al Comisiei Europene, au declarat duminică diplomaţi şi oficiali, cu câteva ore înainte ca liderii Uniunii Europene să se întâlnească pentru a decide cine va deţine posturile de top din blocul comunitar, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Deşi se confruntă cu o rezistenţă neaşteptată din partea ţărilor central-europene, Timmermans urmează să fie desemnat după convorbiri între Franţa şi Germania la summitul G20, au declarat pentru Reuters doi diplomaţi şi un consilier al Parlamentului European.

„Se pare că va fi Timmermans la preşedinţia Comisiei", a declarat pentru Reuters un diplomat implicat în discuţii, opinie împărtăşită de un al doilea diplomat contactat de agenţia britanică de ştiri.

Printre funcţiile de top care urmează a fi ocupate sunt cele de preşedinte al Comisiei, preşedinte al Parlamentului European, preşedinte al Consiliului European, şef al diplomaţiei UE şi preşedinte al Băncii Centrale Europene.

Timmermans, care este în prezent prim-vicepreşedinte al Comisiei şi a fost ministru de externe al Olandei, ar urma să fie confirmat drept alegerea pentru înlocuirea lui Jean-Claude Juncker la dineul liderilor UE de duminică, care va începe la ora 18.00 (ora României).

Consilierul german al PE Tobias Teuscher a declarat pentru Reuters că preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a propus legislativului comunitar ca postul de şef al executivului european să revină blocului politic social-democrat, al cărui candidat cap de listă a fost Timmermans la alegerile europene din mai.

Timmermans nu este însă agreat de state est-europene precum Ungaria şi Polonia, pentru rolul său în coordonarea poziţiilor Comisiei Europene în privinţa unor încălcări ale statului de drept de către cele două guverne.

Pentru investitori şi pieţele financiare, alegerea cea mai importantă este cea a preşedintelui BCE, care stabileşte rata dobânzii pentru zona euro. Franţa ar putea primi postul, a declarat un diplomat UE, avansând numele lui Francois Villeroy de Galhau, guvernator al Băncii centrale a Franţei. Erkki Liikanen, fost guvernator al Băncii centrale din Finlanda, este de asemenea un candidat pentru a-i succeda lui Mario Draghi.

Totuşi, acest post nu a fost discutat de Tusk în convorbirile cu grupurile din PE duminică şi un diplomat a spus că Angela Merkel a cerut ca postul să fie decis mai târziu.

Printre femeile-candidat pentru cele mai importante joburi de la Bruxelles sunt daneza Margrethe Vestager, acum comisar european pentru concurenţă, bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, care activează în cadrul Băncii Mondiale, şi ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray