2019-09-18 21:15

Preşedintele BCE a anunţat măsuri de stimulare nelimitate pentru zona euro

 |  08:25
Preşedintele BCE a anunţat măsuri de stimulare nelimitate pentru zona euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anunţat joi măsuri de stimulare pe termen nelimitat destinate susţinerii economiei zonei euro, legând mâinile succesoarei sale Christine Lagarde în privinţa politicii instituţiei financiare din anii următori şi provocând un conflict imediat cu preşedintele Donald Trump, transmite Reuters.

Cu puţin timp înainte de încheierea mandatului lui Draghi la conducerea BCE, instituţia a redus şi mai mult dobânzile, aflate deja în teritoriu negativ, şi a anunţat achiziţii de obligaţiuni fără un termen limită pentru acestea, pentru a reduce şi mai mult costurile de împrumut, în speranţa de stimulare a activităţilor economice, la aproape un deceniu după criza datoriilor.

Măsurile de stimulare, mai ample decât anticipau analiştii, vor spori presiunile asupra Rezervei Federale (Fed) americane şi a Băncii Japoniei, de relaxare a politicilor monetare, săptămâna viitoare, pentru susţinerea economiei mondiale, caracterizată tot mai mult de o creştere lentă şi riscuri protecţioniste.

“Ţineţi minte că am spus că toate instrumentele sunt pe masă, gata să fie folosite. Ei bine, astăzi am făcut-o”, a afirmat Draghi în conferinţa de presă susţinută după şedinţa de politică monetară.

Cu toate acestea, au existat îndoieli, chiar şi în interiorul BCE, dacă aceste măsuri, unele dintre ultimele instrumente de politică monetară aflate la dispoziţia băncii centrale, vor fi suficiente pentru a susţine redresarea zonei euro, pe fondul războiului comercial dintre Statele Unite şi China şi posibilele perturbări din partea Brexit.

Draghi a fost criticat de reprezentanţii Germaniei şi Franţei şi de cel puţin unul dintre proprii membri în board-ul BCE, când a pledat pentru reluarea programului de achiziţii de obligaţiuni, au declarat trei surse apropiate situaţiei.

Măsurile de joi l-au înfuriat şi pe preşedintele american Donald Trump, care chiar în această săptămână a cerut Fed să adopte o politică de dobânzi negative.

”Încearcă şi reuşesc să depreciere euro faţă de dolarul foarte puternic, afectând exporturile americane...Iar Fed stă, stă, stă. Sunt plătiţi să împrumute bani, în t,imp ce noi plătim dobânzi”, a scris Trump pe Twitter.

Reducerea dobânzii la depozite cu 0,1 puncte procentuale, la -0,5%, era aşteptată, dar reluarea achiziţiilor de obligaţiuni a depăşit multe aşteptări.

Având în vedere că pieţele nu se aşteaptă ca dobânzile să crescă timp de aproape un deceniu, o astfel de formulă înseamnă că achiziţiile de obligaţiuni vor avea loc ani de zile, posibil în cea mai mare parte a mandatului Christinei Lagarde la conducerea BCE.

”Deciziile de astăzi au ancorat şi consacrat moştenirea lui Draghi în viitoarele decizii ale BCE”, a declarat un economist al ING, Carsten Brzeski.

”Orice va fi nevoie tocmai a devenit atâta timp cât va fi nevoie”, a spus Brzeski, referindu-se la un discurs din 2012 al lui Draghi în care acesta a promis că va face ”tot ce va fi necesar” pentru a salva euro, o mişcare îndrăzneaţă care a menţinut unit blocul european în perioada crizei.

Subliniind necesitatea de a lua măsuri, BCE a redus estimările de creştere economică a zonei euro pentru acest an şi cel viitor, anticipând o creştere de puţin peste 1%, sub potenţialul real de creştere.

Cotaţiile acţiunilor europene nu au fost influenţate, joi, de anunţul BCE, dovedind îndoiala investitorilor legată de eficienţa politicii BCE, care poate doar să susţină încrederea pe piaţa locală, dar nu să asigure un acord comercial între SUA şi China sau să încheie un acord pentru Brexit.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray