2020-02-27 07:05

Președintele BCE demarează prima revizuire strategică a politicii monetare, după 2003. Ce vizează strategia

 |  11:24
Președintele BCE demarează prima revizuire strategică a politicii monetare, după 2003. Ce vizează strategia

Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE) va anunța joi liniile principale ale revizuirii strategice care se va încheia la sfârșitul anului, transmite AFP.

"Cea mai importante parte a revizuirii va viza definiţia stabilităţii preţurilor şi cum poate fi atinsă", este de părere Carsten Brzeski, economist la ING.

Începând din 2003, această stabilitate este definită printr-o ţintă de inflaţie "apropiată, dar mai mică de 2%", prin care BCE vrea să îşi îndeplinească mandatul de a menţine stabilitatea preţurilor în zona euro. Însă, în ultimii şapte ani, BCE nu a putut să îşi atingă acest obiectiv, în condiţiile în care creşterea preţurilor a fost una de aproximativ 1%.

O opţiune ar fi să ţintească o rată a inflaţiei "în jurul" a două procente. Această simetrie a ţintei de inflaţie ar însemna că BCE nu va apăsa automat pedala de frână imediat ce inflaţia se apropie de două procente şi ar putea permite depăşirea acestui prag.

Aceasta ar permite BCE să menţină dobânzile la un minim istoric pentru o perioadă mai lungă de timp, estimează Brzeski. În plus, această clarificare a ţintei de inflaţie "ar ajuta la limitarea dezacordurilor în cadrul consiliului guvernatorilor", adaugă Alain Durre, economist şef la Goldman Sachs.

Pe lângă ţinta de inflaţie, revizuirea strategică demarată de Lagarde ar urma să includă şi un proces mai consesnsual de luare a deciziilor, efectele secundare provocate de instrumentele excepţionale precum dobânzile negative şi luarea în considerare a schimbărilor climatice.

Procesul de revizuire strategică ar urma să se încheie până la finele lui 2020.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-23



Parerea ta...

CIUMA ROSIE
23 Ian 2020

mumia asta impaiata de ce nu se pensioneaza ? mai stie tabla inmultirii?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine