2019-09-16 07:50

Prima vizită oficială din ultimii 50 de ani. Moștenitoarei Coroanei suedeze, Prințesa Victoria, primită cu mare fast în Vietnam

 |  21:36
Prima vizită oficială din ultimii 50 de ani. Moștenitoarei Coroanei suedeze, Prințesa Victoria, primită cu mare fast în Vietnam

Moștenitoarea Coroanei suedeze, Prințesa Victoria face în aceste zile o vizită oficială în Vietnam. Ea a fost primită de către Primul Ministru, Nguyen Xuân Phúc, care a salutat vizita Prințesei Suediei, Victoria Ingrid Alice Désiree, la Hanoi și Ho Chi Minh. Premierul vietnamez a afirmat că vizita oficială în Vietnam este importantă în contextul celei de-a 50-a aniversări a relațiilor diplomatice dintre cele două state.

Premierul Phúc i-a spus oaspetelui suedez că Vietnamul își amintește tot timpul sprijinul durabil și eficient al Suediei pentru cauzele sale de dezvoltare socio-economică și reducere a sărăciei, ajutându-i astfel să îndeplinească mai multe obiective de dezvoltare ale mileniului stabilite de Organizația Națiunilor Unite.

El a mai precizat că este încântat să constate că schimburile comerciale dintre cele două țări a depășit anul trecut 1,5 miliarde de dolari, iar investitorii suedezi sunt implicați în prezent în 67 de proiecte în Vietnam, cu valoare totală de 370 milioane de dolari.  „Cu toate acestea, cifrele sunt încă destul de modeste  pentru a reflecta întregul potențial bilateral. Guvernul vietnamez se străduiește să finalizeze instituțiile și să creeze condițiile cele mai favorabile investitorilor străini, inclusiv celor din Suedia”, a spus premierul vietnamez. El și-a exprimat, de asemenea, speranța că Familia regală a Suediei și guvernul suedez vor contribui la accelerarea semnării a Acordului de liber schimb UE-Vietnam (EVFTA) înainte de sfârșitul lunii iunie 2019 pentru a crea un progres în relațiile comerciale și economice bilaterale.

Croația Printesa Victoria Ingrid Alice Désiree a spus că oficialii guvernamentali și reprezentanții firmelor comerciale  suedeze care o însoțesc în vizita sa, vor să promoveze colaborări mai puternice cu partenerii vietnamezi. De asemenea ministrul suedez al Comerțului Exterior, Ann Linde, a declarat că Suedia consideră problemele legate de acordurile de liber schimb ca fiind foarte importante. Prin urmare, țara va lucra pentru semnarea și ratificarea timpurie a EVFTA.

Prințesa primită și la sediul Parlamentului de la Hanoi

 

Prințesa Victoria a fost întâmpinată la sediul Adunării Naționale (NA), de către președinta forului, Nguyen Thị Kim Ngân.  Ea și-a exprimat convingerea că vizita oaspetelui suedez va intensifica relațiile tradiționale.

„Vietnam și Suedia se bucură de o prietenie durabilă, fondată de președintele Ho Chí Minh și de prim-ministrul Olof Palme și cultivată de cele două popoare în ultimele cinci decenii. Suedia a fost prima țară occidentală care a stabilit relații diplomatice cu Vietnamul, și noi nu am uitat imaginile cu mii de suedezi care au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva războiului american din Vietnam”, a precizat președinta Ngân.

Ea mulțumit familiei regale suedeze, guvernului și oamenilor pentru sprijinirea statului vietnamez, în special prin ajutorul nerambursabil în valoare totală de peste 3 miliarde USD. De asemenea, a apreciat asistența națiunii europene în consolidarea relațiilor cu organizațiile financiare și monetare internaționale.

Moștenitoarea Coroanei suedeze, Prințesa Victoria, și-a exprimat încântarea față de dezvoltarea conexiunilor bilaterale, menționând că a fost prima ei vizită la Vietnam. Delegația sa a inclus 50 de firme suedeze și a dorit  să discute nu numai parteneriatele de afaceri, ci și dezvoltarea durabilă, a spus ea. La întâlnire, membrii delegației suedeze au menționat că peste 50.000 de turiști din țara lor au venit anul trecut la Vietnam, iar companiile suedeze au creat peste 120.000 de locuri de muncă în statul asiatic. 

Întâlnire cu vicepreședintele Vietnamului

După vizita de la parlament, Prințesa Victoria a fost primită și de către vicepreședintele Vietnamului, Đang Thị Ngọc Thịnh, cu care a discutat despre măsurile de intensificare a cooperării dintre cele două state. Vicepreședintele Thịnh a declarat că vizita este un eveniment important într-o serie de activități care marchează cea de-a 50-a aniversare a relațiilor diplomatice dintre cele două țări (1969-2019).

Oaspeții și gazdele au analizat cooperarea bilaterală și au convenit că s-au extins dincolo de politică-diplomație și investiții comerciale în educație culturală, sau în cele de ordin social.  Vietnamul s-a arătat gata să servească ca o punte între Suedia și ASEAN, a afirmat vicepreședintele , solicitând Suediei să îi ajute țara care se confruntă cu creșterea nivelului mării și alte probleme legate de protecția mediului. Thịnh a sugerat celor două părți să continue să mențină schimbul de vizite la nivel înalt pentru a ajuta la cooperarea bilaterală în diferite domenii.

Prințesa a luat masa pe o stradă din Hanoi

După două zile de vizită oficială în Vietnam, cuplul regal, însoțit de ambasadorul suedez, Pereric Högberg, a părăsit Sofitel Metropole, - hotelul care a găzduit al doilea summit dintre președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong Un – și au plecat în plimbare prin Hanoi.

În ținute casual, Prințesa Victoria și soțul ei, Prințul Daniel, s-au alăturat hanoiezilor care a făceau exerciții de dimineață în Piața Regele Lý Thái Tő. Prințesa a luat parte la exercițiile de dimineață ale hanoienilor după care a luat masa cu meniu tipic asiatic, pe o populară stradă din Hanoi

Prințesa își va încheia vizita, după 4 zile, în cel mai mare oraș vietnamez, HCM City (Saigon).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-10

Mai multe imagini:
Prima vizită oficială din ultimii 50 de ani. Moștenitoarei Coroanei suedeze, Prințesa Victoria, primită cu mare fast în Vietnam
zoom
Prima vizită oficială din ultimii 50 de ani. Moștenitoarei Coroanei suedeze, Prințesa Victoria, primită cu mare fast în Vietnam
zoom
Prima vizită oficială din ultimii 50 de ani. Moștenitoarei Coroanei suedeze, Prințesa Victoria, primită cu mare fast în Vietnam
zoom





Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
10 Mai 2019

cine stie ce resurse or fi descoperit aia prin Vietnam...eu am auzit ca soldatii americani s-au retras din Vietnam pentru ca prin padurile de acolo bantuie un fel de creaturi extraterestre gen PREDATOR care i-au macelarit fara mila.Oricum nu are niciun fel de legatura cu realitatea ce declara suedezii..este doar declaratie pentru presa de tip BLA BLA BLAAAAAAAAA CE FRUMOS MIROASE LALEAUA
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray