2019-09-17 13:37

PROTESTE de amploare pe străzile din Londra: ”Rușine, Boris Johnson!”

 |  18:50
PROTESTE de amploare pe străzile din Londra: ”Rușine, Boris Johnson!”

Mii de persoane au ieșit în stradă în mai multe orașe din Marea Britanie pentru a protesta față de decizia premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul. Un drum din Londra a fost blocat de protestatarii care scandează ”Rușine, Boris Johnson”.

Mii de protestatari au ieșit pe străzile din mai multe orașe, printre care și Manchester, Leeds, York și Belfast.

În timp ce unii scandează mesaje împotriva premierului, la Londra, blocând strada Whitehall, un mic grup de contraprotestatari, mărșăluiește în semn de sprijin față de Johnson.

Decizia lui Johnson a stârnit furia multor parlamentari și oponenți.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit. Miercuri, Regina Elizabeth a II a, care este neutră din punct de vedere politic, a aprobat solicitarea premierului.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-31



Parerea ta...

CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
01 Sep 2019

se pare ca miza este extrem de mare daca au facut asta-probabil motivele sunt financiare.de cand a aparut moneda euro este un permanent scandal intre englezi si europeni(UE) care acum se ascute si mai mult.Brexit inseamna ca companiile englezesti si cele europene vor avea bariere de toate felurile intre ele
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray