2019-11-21 19:22

Rusia, autorizată să revină în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

 |  11:30
Rusia, autorizată să revină în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în noaptea de luni spre marţi un text care face posibilă o revenire a Rusiei în cadrul acestei instanţe, ceea ce ar urma să pună capăt unei crize instituţionale ce durează de cinci ani cu Moscova, relatează AFP.

Parlamentari ruşi urmează să poată să se întoarcă marţi la APCE, spre marea nemulţumire a Kievului, după cinci ani de criză în organizaţia paneuropeană de apărarea drepturilor omului.

După nouă ore de dezbateri agitate şi adoptarea mai multor amendamente, 118 parlamentari din ţări membre ale Consiliului Europei (CoE) au adoptat posibilitatea ca Rusia să facă din nou parte din APCE, lucru pe care nu-l mai face de la invadarea Crimeei, în 2014.

În hemiciclul CoE, la Strasbourg, 62 de parlamentari au votat împotriva textului, iar zece s-au abţinut.

Fără o putere constrângătoare, APCE, unul dintre organele CoE, emite recomandări sau cere socoteală guvernelor în domeniul drepturilor omului şi democraţiei.

De cinci ani, Adunarea era scena delocalizată a conflictului între Rusia şi Ucraina. În vederea sancţionării anexării Crimeei, APCE a privat, în 2014, delegaţia rusă de dreptul la vot. Moscova a replicat boicotând instanţa, iar apoi a încetat, don 2017, să-şi mai plătească contribuţia anuală la bugetul CoE.

Refuzând perspectiva de a fi sancţionată din nou, Rusia, care are o istorie agitată cu organizaţia, veche de 70 de ani, a ameninţat să părăsească pur şi simplu CoE.

Aceasta ar fi fost o premieră şi i-ar fi privat pe cetăţenii ruşi de orice recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), braţul său juridic.

”Ar fi periculos ca, sub pretextul unor probleme geopolitice, care trenează de altfel (...), să ajungem să privăm milioane de cetăţeni de acces la instanţe care le protejează drepturile”, a apreciat luni secretara de stat franceză la Ministerul Afacerilor Europene Amélie de Montchalin, la Strasbourg.

Eventualitatea ca ruşii să fie privaţi de acces la CEDO, care - chiar dacă Moscova nu aplică toate hotărârile sale - permite un recurs juridic ultim, a sfârşit prin a convinge majoritatea ţărilor că este mai bine ca Rusia să rămână decât să plece.

Instanţa decizională a CoE, Comitetul Miniştrilor (de Externe ai celor 47 de ţări membre), prezidat în prezent de Franţa, a jucat la jumătatea lui mai cartea relaxării, afirmând că ”ansamblul statelor membre ar trebui să aibă dreptul de a participa pe picior de egalitate” la lucrările organizaţiei.

Pentru a face posibilă o revenire a Rusiei, APCE a adoptata astfel un text care autorizează, în mod excepţional, o ţară să prezinte o delegaţie în cursul anului şi care exclude posibilitatea de a o priva de principalele sale drepturi de vot.

FACTURA

Încă de luni, înainte de rezultatul votului, Moscova şi-a trimis delegaţia la Strasbourg, a anunţat vicepreşedintele Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus) Piotr Tolstoi, citat de agenţia RIA Novosti, care şi-a exprimat satisfacţia, în avans, faţă de rezistenţa unei ”majorităţi sănătoase la cap” în faţa ”isteriei unei mici minorităţi”.

Această delegaţie urma să-şi preia atribuţiile marţi. Fără vreo surprinză, ucraineenii urmează să-i conteste, însă parlamentarii ruşi vor putea, în orice caz, aşa cum clamează, să participe miercuri la alegerea succesorului norvegianului Thorbjørn Jagland în postul de secretar general al CoE.

Susţinută de ţările baltice şi Regatul Unit, Ucraina se opune puternic unei reveniri a Rusiei în APCE, percepute ca o lovitură de bâtă aplicată sancţiunilor impuse Moscovei în urma anexării Crimeei.

Parlamentarul ucrainean Oleksii Gonşarenko şi-a exprimat revolta faţă de această voinţă de a ”primi agresorul cu braţele deschise în hemiciclu”.

În contextul în care CoE a început deja să strângă cureaua şi a luat în calcul reduceri de activitate şi desfiinţări de posturi, Moscova urmează de-acum să-şi achite datoriile. Factura de ridică la aproximativ 75 de milioane de euro, cu tot cu dobândă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray