2020-06-05 00:51

SFATURI inedite în Malaysia: Femeile trebuie să se machieze și să nu-și deranjeze soții

 |  20:14
SFATURI inedite în Malaysia: Femeile trebuie să se machieze și să nu-și deranjeze soții

Sfaturile autorităților din Malaysia care au îndemnat femeile să se machieze, să nu-și enerveze soții și să le vorbească cu vocea unui personaj de desene animate în perioada carantinei au declanșat o avalanșă de proteste online, scrie AFP.

Ca numeroase alte state, această țară din Asia de Sud-Est le-a ordonat cetățenilor să limiteze drastic ieșirile din case, pentru a evita propagarea coronavirusului care a ucis peste 30.000 de oameni în lume.

Pentru a reduce tensiunile dintre cupluri, ministerul însărcinat cu Femeile s-a gândit să dea câteva sfaturi soțiilor, pe pagina sa de Facebook, despre cum să se comporte în perioada carantinei.

Una dintre ilustrații arată un cuplu care întinde rufele. Femeia este invitată să "evite să-și deranjeze" soțul și să i se adreseze cu o voce asemănătoare cu cea lui Doraemon, un chat-robot din desenele animate japoneze, foarte popular în Asia. Mesajul fusese șters marți, după o avalanșă de critici.

Un alt mesaj recomandă femeilor să se machieze și să se îmbrace ca și cum s-ar duce la serviciu, deși muncesc de acasă.

"Trebuie să fi fost o chestiune urgentă", comenta un internaut pe Facebook.

"Suntem în 2020, trebuie să evoluăm. Și să abordăm chestiuni mai importante în ceea ce privește femeile", nota o altă internaută.

Specialiștii se așteaptă la o creștere sensibilă a violențelor domestice, în condițiile în care carantinarea, uneori în condiții dificile, și îngrijorările economice pot spori conflictele.

O linie telefonică pentru susținerea persoanelor vulnerabile, în special victimele violențelor domestice, a înregistrat o creștere cu peste 50% a numărului de apeluri de la instaurarea carantinei în Malaysia, în 18 martie, potrivit presei locale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine