2019-12-16 04:07

SUA au dat Germaniei primul avertisment explicit să nu utilizeze reţele 5G ale Huawei

 |  09:26
SUA au dat Germaniei primul avertisment explicit să nu utilizeze reţele 5G ale Huawei

Statele Unite au atenţionat Germania că dacă va utiliza reţele 5G ale Huawei, atunci schimbul de informaţii între agenţiile de securitate ale celor două ţări vor fi mai mici, acesta fiind primul avertisment explicit adresat Berlinului în legătură cu consecinţele refuzului de a interzice echipamentele de telecomunicaţii ale companiei chineze, transmite Reuters.

Ambasadorul american în Germania, Richard Grenell, a emis avertismentul prin intermediul unei scrisori cu data de vineri, a relatat publicaţia Wall Street Journal.

În Germania, ministrul Economiei, Peter Altmaier, a spus joi, la un talk show al ZDF, că Germania nu doreşte să interzică Huawei, dar că Berlinul vrea să modifice legislaţia pentru a se asigura că toate componentele utilizate în reţelele 5G vor fi sigure.

Grenell a afirmat în scrisoare că legislaţia din China impune firmelor chineze să sprijine agenţiile de securitate şi că verificarea softurilor Huawei ar putea să nu asigure că nu există vulnerabilităţi.

Conflictul cu Huawei este una dintre numeroasele dispute dintre Washington şi Beijing. Statele Unite şi China şi-au impus reciproc, anul trecut, tarife pentru bunuri în valoare de sute de miliarde de dolari. Anul s-a încheiat cu arestarea directorului financiar al Huawei în Canada, la solicitarea Statelor Unite, spre indignarea Chinei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray