2019-11-22 05:26

Taifunul HAGIBIS a făcut ravagii în JAPONIA - 11 morți și 12 persoane dispărute, în urma inundațiilor

 |  10:16
Taifunul HAGIBIS a făcut ravagii în JAPONIA  - 11 morți și 12 persoane dispărute, în urma inundațiilor

Taifunul Hagibis, unul dintre cele mai puternice care au lovit vreodată Japonia, s-a soldat cu moartea a 11 persoane şi dispariţia altor 12, iar soldaţii japonezi au fost mobilizaţi pentru a ajuta victimele inundaţiilor, informează AFP, preluată de News.ro.

Furtuna, cu ploi de o intensitate „fără precedent ”, a traversat centrul şi estul Japoniei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lăsând în urmă case distruse și provocând alunecări de teren.

Persoanele decedate au fost îngropate în alunecările de teren sau s-au înecat în propriile locuinţe sau maşini, printre persoanele decedate fiind şi un copil al cărui trup neînsufleţit a fost găsit într-un râu, în interiorul unui autoturism.

Importante inundaţii au fost semnalate în regiunea Nagano, unde un dig s-a surpat, iar râul Chikuma a ajuns într-o zonă rezidenţială, inundând clădirile până la primul etaj.

Aproximativ 7,3 milioane de japonezi au primit ordin de evacuare, sâmbătă, după precipitaţiile record înregistrate.

Potrivit postului NHK, peste 100 de persoane au fost rănite.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray