2020-04-06 00:18

Țara arde: De ce Turkmenistanul construiește orașul FĂRĂ NUME

 |  00:32
Țara arde: De ce Turkmenistanul construiește orașul FĂRĂ NUME

Un miliard și jumătate de dolari USA. Atât a alocat președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov pentru importarea materialelor de construcție, necesare pentru îndeplinirea proiectului fiului său…

Și anume, construirea unui oraș de la zero. Turkmenistanul va achiziționa la fel și echipamentul necesar proiectului, a anunțat marți guvernul turkmen. Proiectul aparține ca idee și este monitorizat de singurul fiu al președintelui, Serdar Berdîmuhamedov. Care este văzut de opinia publică ca un potențial succesor al tatălui său. Fiul de 38 de ani a fost numit recent guvernatorul regiunii Ahal și imediat a primit și ordinul de la tatăl său de a construi un nou centru administrativ al regiunii. Săptămâna aceasta, președintele Berdîmuhamedov, a semnat ordinul de alocare a altor 1,47 milioane dolari USA pentru echipamentul necesar construcției noului oraș, care însă, nu a fost încă denumit. Totul se întâmplă în timp ce guvernul turkmen face reduceri bugetare importante, iar economia țării este slăbită de prețurile scăzute la energie la nivel global, potrivit The New York Times.

Nimic nou sub soare…

Orașul va deveni noul centru al regiunii natale a președintelui, Ahal. „În trei-patru ani, acesta va fi un nou oraș care va străluci sub soare, conceput pentru viața fericită a fiecărei familii și a fiecărei persoane. Toate acestea pentru oamenii noștri iubiți ”, a declarat Berdîmuhamedov încă de anul trecut, potrivit m.gulf-times.com. Și tot încă din 2019 a anunțat planul de construcții costisitor, sfidând semnele unei crize economice în propria țară. "E un proiect colosal și va necesita resurse considerabile, dar statul nostru este suficient de puternic din punct de vedere economic pentru a implementa cele mai ambițioase planuri", a mai spus președintele. „Nu vom economisi resurse pentru bunăstarea oamenilor”, a adăugat el.

Această mișcare are loc pe fondul unei crize economice interne în fostul stat ex-sovietic din Asia Centrală, bogată în gaze. În 2018, președintele țării a redus subvențiile de la stat care au permis locuitorilor să utilizeze gratuit gaz, energie electrică și apă. De asemenea, anul trecut a ordonat încetarea finanțării Academiei de Știință din Turkmenistan. Berdîmuhamedov conduce țara din 2006,  printr-un cult atotcuprinzător al personalității. Masss-media aservită statului a înfățișat Turkmenistanul de-a lungul timpului ca un stat prosper, dar, în ultimii ani, națiunea s-a confruntat cu venituri mici și cu aprovizionarea cu alimente redusă. Cum s-ar zice, “țara arde, baba se piaptănă”.

Ba a murit, ba nu

În 2019 s-a zvonit că președintele Turkmenistanului a murit. După o perioadă în care, teoretic, nu se știa mai nimic despre el, iar zvonurile cu privire la deces au căpătat amploare, președintele a reapărut. În deschiderea unui forum economic la care au participat lideri regionali, într-un oraș din stațiunea Mării Caspice, potrivit BBC. A fost prima sa apariție publică verificabilă, deoarece știrea că a murit de insuficiență renală a fost extrem de răspândită de mass-media. S-a comentat după aceea despre fabrica de zvonuri, care l-a „ucis” pe președinte, iar conform organizației Reporteri fără frontiere, Turkmenistan “este cea mai rea țară din lume pentru libertatea presei - chiar și sub Coreea de Nord”. BBC mai comenta că, "într-o astfel de situație, în care informațiile sunt rare, zvonurile (chiar cele bizare) precum moartea președintelui se pot răspândi ca un foc sălbatic".

Ca fapt…divers, Berdîmuhamedov  este un fost stomatolog și a ajuns la putere în 2006, după moartea predecesorului Saparmurat Niyazov, care s-a transformat dintr-un lider comunist în „Turkmenbashy”, sau „Tatăl turkmenilor” după"ieșirea" din Uniunea Sovietică, în 1991. Și tot ca un fapt divers, lui Berdîmuhamedov îi plac caii – chiar a compus o melodie rap despre cai, în ciuda faptului că a căzut de pe unul în 2013.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine