2020-04-10 06:51

Trupurile celor 11 ucrainieni UCIȘI în accidentul aviatic din Iran, REPATRIATE. Ceremonie sfâșietoare pe aeroportul din Kiev

 |  15:31
Trupurile celor 11 ucrainieni UCIȘI în accidentul aviatic din Iran, REPATRIATE. Ceremonie sfâșietoare pe aeroportul din Kiev

Trupurile neînsufleţite ale celor 11 ucraineni care au murit după ce un avion a fost doborât de forţele iraniene au fost repatriate duminică. La aeroportul din Kiev a avut loc o ceremonie solemnă, relatează Reuters.

Toţi cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul avionului operat de compania Ukraine International Airlines şi-au pierdut viaţa când aparatul de tip Boeing 737-800 a fost doborât la 8 ianuarie, într-un moment în care Iranul era în alertă, în aşteptarea unui atac american.

Majoritatea persoanelor aflate la bord erau iranieni sau aveau dublă cetăţenie. Canada a avut 57 de cetăţeni la bord, iar nouă dintre cei 11 cetăţeni ucraineni ucişi erau membri ai echipajului, potrivit Agerpres.

În prezenţa preşedintelui Volodimir Zelenski, sicriele înfăşurate în steagul ucrainean au fost coborâte unul câte unul dintr-un avion al armatei ucrainene şi urcate într-un dric care aştepta pe aeroportul internaţional Borispol, situat la 29 kilometri est de Kiev.

Militarii au arborat steaguri care reprezentau diversele naţionalităţi ale celor ucişi.

Rudele victimelor au sosit la aeroport cu buchete de flori.

Membri ai personalului companiei aeriene ucrainene, unii cu lacrimi în ochi, aşteptau pe pistă.

Iranul a anunţat sâmbătă că va trimite în Ucraina cutiile negre ale avionului pentru citirea datelor, dar nu a spus când anume va face acest lucru. Este de aşteptat ca oficialităţi iraniene să se deplaseze în Ucraina săptămâna viitoare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine