2019-10-14 04:27

Turcia: Alegerile anticipate vor avea loc pe 1 noiembrie

 |  17:05
Turcia: Alegerile anticipate vor avea loc pe 1 noiembrie

Alegerile legislative din Turcia vor avea loc pe 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut vineri de președintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Acesta este acuzat de opoziția turcă de folosirea conflictului cu PKK pentru a câștiga sprijin politic pentru partidul său, AKP.

Președintele Turciei, islamistul Recep Tayyip Erdogan, a anunțat vineri că Guvernul de la Ankara va organiza alegeri legislative anticipate pe 1 noiembrie. El a precizat că îi va solicita premierului Ahmet Davutoglu să pregătească un Guvern interimar după eșecul negocierilor pentru formarea unui Executiv de coaliție. „Poate președintele să ceară alegeri anticipate conform Constituției? Da, poate”, a declarat Erdogan, la ieșirea de la moschee.

Negocierile dintre partidul islamist AKP, aflat putere din 2002, social-democrații din CHP și naționaliștii din MHP au eșuat, informează Agerpres. Opoziția turcă l-a acuzat pe preșledintele Erdogan că profită de instabilitatea țării pentru a întări poziția AKP în viitorul Parlament.

Criza politică din Turcia are loc în contextul denunțării acordului de pace de către organizația teroristă PKK. Forțele armate turce au lansat numeroase lovituri aeriene asupra unor tabere PKK, în vreme ce teroriștii kurzi au atacat forțele de ordine. În această vreme, mai multe organizații de extremă stângă și-au reluat campania de atacuri teroriste. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-08-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray