2019-11-15 15:30

Un deputat german, acuzat de crimă, s-a sinucis

 |  21:21
Un deputat german, acuzat de crimă, s-a sinucis

Un deputat german din parlamentul regional al landului Berlin şi membru al Partidului Piraţilor este bănuit de comiterea unei crime urmate de sinucidere, a declarat marţi poliţia locală, la o zi după ce respectiva formaţiune politică a anunţat că deputatul Gerwald Claus-Brunner s-a sinucis, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

În ultimul discurs susţinut în luna iunie în plenul legislativului regional, deputatul în vârstă de 44 de ani a insinuat că şi-ar putea pune capăt zilelor. În acel discurs - susţinut în contextul alegerilor regionale de duminică, la care Partidul Piraţilor nu a trecut pragul electoral - Claus-Brunner a spus că deputaţii vor regreta dispariţia grupului său parlamentar şi că oricând s-ar putea păstra un minut de reculegere pentru el.

Cadavrul său a fost găsit de poliţie luni, a doua zi după alegeri, la domiciliul său. A fost descoperit şi un al doilea cadavru, al unui bărbat în vârstă de circa 30 de ani, încă neidentificat, şi se presupune că acesta a murit în urma loviturilor aplicate de Claus-Brunner în zona pieptului.

Poliţia a găsit şi o scrisoare de adio pe care deputatul a lăsat-o înainte de a se sinucide prin electrocutare. Conform autopsiei, moartea victimei lui Claus-Brunner s-a produs cu câteva zile în urmă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray