2019-05-26 02:55


Un nou referendum privind Brexitul ar fi împotriva voinţei poporului, spune May

 |  12:08
Un nou referendum privind Brexitul ar fi împotriva voinţei poporului, spune May

Prim-ministrul britanic Theresa May îşi va afirma opoziţia faţă de organizarea unui al doilea referendum pe tema Brexitului, declarând în faţa parlamentului că un astfel de vot „nu ar respecta dorinţele” poporului britanic şi ar afecta „în mod iremediabil” integritatea scenei politice, scrie Reuters.

„Haideţi să nu încălcăm dorinţele poporului britanic prin organizarea unui nou referendum”, va afirma May în faţa parlamentarilor conform unor părţi ale discursului său care au fost publicate în avans.

„Un alt vot va afecta în mod iremediabil integritatea scenei noastre politice pentru că va transmite mai multor milioane de oameni, care au avut încredere în procesul democratic, că democraţia noastră nu aduce rezultate. Un alt vot care, cel mai probabil, nu ne va aduce mai departe decât cel anterior”, va declara May.

Din ce în ce mai mulţi politicieni britanici cer organizarea unui nou referendum după ce a devenit clar că acordul lui May cu UE privind Brexitul nu are susţinerea parlamentului, blocul european nefiind dispus să ofere concesii în acest sens.

Însă May şi miniştrii guvernului său au exclus posibilitatea organizării unui nou vot, declarând că va crea noi diviziuni privind Brexitul şi decizia va reprezenta o trădare faţă de cei care au susţinut ieşirea din UE.

Acest lucru creşte riscul ieşirii Regatului Unit din UE fără niciun acord în mai puţin de patru luni, un scenariu care ar putea fi catastrofal pentru mediul de afaceri din Marea Britanie.

May se întoarce în parlament după o vizită la Bruxelles de săptămâna trecută, ea cerând liderilor europeni să ofere asigurări privind soluţia de rezervă pentru Irlanda de Nord care are ca scop prevenirea întoarcerii la o graniţă strictă în insula Irlandei.

Liderii UE au precizat că sunt dispuşi să o ajute pe May să convingă parlamentul să aprobe acordul, însă au exclus o renegociere a documentului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-17

TAGURI: Theresa May, Brexit
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG