2020-08-03 15:38

Zborurile dintre România și Austria vor fi RELUATE

 |  18:35
Zborurile dintre România și Austria vor fi RELUATE

Zborurile directe între România și Austria se reiau începând cu 1 august, decizia fiind luată în baza reevaluării măsurilor anterioare de suspendare a transportului aerian, informează MAE.

Astfel, începând cu data de 1 august a.c., companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria și retur. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români consultarea companiilor aeriene pentru informații suplimentare privind programul zborurilor.

MAE reamintește că, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România cu destinația Republica Austria este permis dacă dețin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/ PCR, nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună, imediat după intrarea în Republica Austria, timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză, urmând ca, în maximum 48 ore de la intrarea în țară, să fie prezentat autorităților responsabile un test biologic molecular, costurile fiind suportate personal. Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz