2019-09-23 08:39

AU REUȘIT! FC Rapid a promovat în Liga a II-a!

 |  21:15
AU REUȘIT! FC Rapid a promovat în Liga a II-a!

Echipa de fotbal FC Rapid a promovat matematic în Liga a II-a după victoria cu 3-0 (2-0) obţinută, sâmbătă, pe Stadionul Regie, în faţa formaţiei Unirea Slobozia, acumulând 69 de puncte, cu 8 mai multe decât ocupanta locului secund CS Afumaţi, înaintea ultimelor două etape ale Seriei a II-a a Ligii a III-a, scrie Agerpres.

Golurile formaţiei giuleştene au fost înscrise de Cătălin Hlistei (minutul 20), Alin Cârstocea (minutul 23) şi Marian Vlada (minutul 63).

La partida cu Unirea Slobozia au asistat aproximativ 9.000 de spectatori, printre aceştia aflându-se şi antrenorul Mircea Lucescu, actorul Ion Dichiseanu, politicianul Mircea Geoană, precum şi mulţi foşti fotbalişti ai clubului Rapid.

La finalul întâlnirii jucătorii rapidişti au primit medalii şi un trofeu pentru câştigarea Seriei a II-a din partea preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Antrenorul Daniel Pancu a declarat că Rapid îşi va propune şi în Liga a II-a locul 1 la finalul sezonului. "Astăzi am arătat un joc solid şi consistent, la fel ca în ultima lună şi jumătate. Practic am menţinut în ultima perioadă un nivel atât de ridicat încât era imposibil ca o altă echipă din Liga a III-a, oricare ar fi fost ea, să ne facă faţă. Mă bucur că a venit lume multă, anul trecut am avut o Liga a IV-a fantastică, am reînviat spiritul pentru că oamenii au nevoie de Rapid. Ei îşi doresc Rapidul în Liga I şi ar fi păcat să nu reuşim acest lucru în cel mai scurt timp. Ar fi extraordinar ca promovarea în Liga I să o sărbătorim pe noul Stadion Giuleşti, dar nu ştiu când vor fi gata lucrările", a menţionat Pancu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE