2019-10-21 08:01

Barcelona a oficializat transferul atacantului Luis Suarez de la Liverpool

 |  15:27
Barcelona a oficializat transferul atacantului Luis Suarez de la Liverpool

Florentin Dincă

După transferul lui Rakitic, Ter Stegen și Bravo, ultimii doi portari, FC Barcelona a oficializat transferul Ghetei de Aur a Europei, cu 31 de goluri marcate. Jucătorul va semna pentru cinci ani cu gruparea de pe Nou Camp, cea care a plătit în schimbul său 81 de milioane de euro.

Barcelona a oficializat transferul atacantului Luis Suarez de la Liverpool
zoom
Cel poreclit “Canibalul” după a treia mușcătură, la propriu, din adversari, Luis Suarez, pentru că de el este vorba, va ajunge săptămâna viitoare la Barcelona pentru a efectua vizita medical, iar cum totul pare ok, el va fi și prezentat oficial.

Suarez îi va lua locul și numărul 9 în echipă altui sud-american, Alexis Sanchez, transferat ieri la Arsenal, pentru suma de 44 de milioane de euro.

Barcelona nu se va putea baza prea curând pe serviciile lui Suarez, el fiind suspendat de FIFA pentru patru luni și 9 meciuri la echipa naţională, după ce l-a muşcat pe italianul Giorgio Chiellini în meciul Uruguay - Italia, de la Campionatul Mondial 2014. Uruguayanul se va antrena separat de restul lotului lui Luis Enrique, după ce forul mondial i-a interzis fotbalistului să se pregătească cu vreo echipă sau să fie prezent pe vreun stadion sau o bază de anrenament.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE