2020-05-29 00:03

Gică Popescu spune că STADIOANELE pentru EURO vor fi gata în octombrie

 |  16:54
Gică Popescu spune că STADIOANELE pentru EURO vor fi gata în octombrie

Consilier al Prim-ministrului pentru Euro 2020, fostul mare internaţional Gheorghe Popescu a notat, miercuri, că lucrările la cele trei stadioane prevăzute ca baze se antrenament la Campionatul European se vor finaliza în luna octombrie a acestui an, în ciuda încetinirii lucrărilor din cauza pandemiei de Covid-19.

“În februarie 2018, când am preluat funcţia de consilier al Prim-ministrului pentru Euro 2020, nu se bătuse vreun ţăruş la vreunul dintre cele 3 stadioane: Ghencea, Giuleşti, Arcul de Triumf. Ieri, am făcut o vizită pe toate cele trei arene destinate competiţiei devenită între timp, din păcate, Euro 2021. Ele nu vor dispărea după turneul european, ci vor rămâne aici spre folosirea lor de către echipele din fotbalul românesc. M-am bucurat să văd că lucrurile stau bine. Fotografiile o demonstrează. Sigur, după instituirea stării de urgenţă, operaţiunile au încetinit. Înaintea acelui moment datorat bătăliei cu inamicul numit COVID – 19, se lucra în trei schimburi. De exemplu, cel puţin la Ghencea şi la Arcul de Triumf, în acest moment se putea începe montarea gazonului. Cu reprogramarea competiţiei pentru anul viitor şi cu dificultăţile ivite din instituirea stării de urgenţă, aceste operaţiuni au fost amânate. Chiar şi aşa, sper că în luna octombrie cele trei stadioane vor fi gata. Să ne revedem sănătoşi!”, a scris Popescu pe Facebook.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE