2019-12-09 23:08

CFR Cluj anunță transferul atacantului Lucina Traore

 |  19:50
CFR Cluj anunță transferul atacantului Lucina Traore

CFR Cluj a anunțat joi, pe site-ul oficial, transferul atacantului ivorian Lacina Traore, în vârstă de 29 de ani.

"Fotbalistul care a mai evoluat în Gruia între 2008 și 2011, a revenit la echipa noastră și va pune umărul la îndeplinirea obiectivelor stabilite. La CFR, Traore va evolua cu numărul 90 pe tricou.

Îi urăm bun venit la CFR Cluj și mult succes în tricoul echipei noastre!", se arată pe site-ul campioanei României. 

"Deocamdată a venit Traore, vedem ce va fi. Trebuie să mă hotărăsc zilele astea. Să vedem în ce grupe ajungem, dacă ajungem în Champions League sau în Europa League. Şi după aia voi lua o hotărâre", a anunţat Petrescu la revenirea din Scoţia, conform telekomsport.ro.

Potrivit Telekom Sport, în urmă cu 4 zile, Dan Petrescu îl critica dur pe fotbalist. 

"Traore deocamdată e ex-fotbalist, n-a mai jucat de nu ştiu când. Poate dacă-l ia Dan Petrescu, poate, aşa zice el, nu eu, va ajunge iar fotbalist cum a fost odată. Sper. O zice el tata, dar până atunci să se apuce de fotbal, că încă nu joacă nimic, stă şi nu ştiu pe unde e acuma", comentase tehnicianul campioanei. 

CFR Cluj s-a calificat, marţi, în play-off-ul Champions League, trecând în turul trei preliminar de formația Celtic Glasgow, scor 1-1 în tur şi 4-3 în retur.

CFR Cluj va întâlni echipa Slavia Praga, la care sunt legitimaţi Nicolae Stanciu şi Alexandru Băluţă, în play-off-ul Champions League. Meciurile din play-off vor avea loc la 20/21 august (la Cluj), respectiv 27/28 august (la Praga).

În urma calificării în play-off-ul Champions League, CFR Cluj și-a asigurat prezența în grupele Europa League (dacă va fi eliminată de Slavia Praga).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE