2019-09-23 05:49

CUPA ASIEI. Cosmin Olăroiu a bifat prima victorie pe banca Arabiei Saudite: 4-1 în fața Coreei de Nord

 |  21:57
CUPA ASIEI. Cosmin Olăroiu a bifat prima victorie pe banca Arabiei Saudite: 4-1 în fața Coreei de Nord

Florentin Dincă

Cosmin Olăroiu și Arabia Saudită au jucat ieri dimineață cu sabia deasupra capului. După eșecul nemeritat în fața Chinei, erau obligați să învingă Coreea de Nord pentru a mai spera la calificarea din grupe la Cupa Asiei pe Națiuni, turneu care se dispută în Australia. Iar saudiții s-au trezit la timp și au dat de pământ cu adversarii lor, scor 4-1.

Trupa lui Oli a început moale, și au primit gol după doar 10 minute, la o respingere greșită a portarului. A fost momentul în care saudiții au dat drumul la ofensiva totală. După câteva ratări mari, Nazizi, omul care i-a furat lui Olăroiu măcar un punct în primul meci, a răzbunat penalty-ul ratat și a înscris din apropiere în minutul 37. În mitanul secund, în primele 10 minute, Araba Saudită a tranșat meciul, prin dubla lui Mohammad Al Sahlawi. S-a făcut 4-1 în minutul 77, prin reușita lui Al Abid, cel care ratase în primă fază penalty-ul acordat de central, fază la care a fost eliminat pentru henț Yon-Jick Lee.

În celălalt meci al grupei, China a învins și Uzbekistanul, scor 2-1, și a devenit noul lider în clasament, fiind totodată calificată mai departe. În ultima etapă, Arabia Saudită dă duminică piept cu Uzbekistanul, și îi este suficient un egal, în timp ce China nu pare a avea probleme cu lanterna roșie a grupei, Coreea de Nord, fără puncte în clasament.

CLASAMENT GRUPA B: 1. China 6p 3-1, 2. Arabia Saudită 3p 4-2, 3. Uzbekistan 3p 2-2, 4. Coreea N. 0p 1-5


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-01-14

In legatura cu acest articol...

CUPA ASIEI. Cosmin Olăroiu debutează sâmbătă oficial pe banca Arabiei Saudite

Cosmin Olăroiu a debutat cu un eșec la Cupa Asiei: Arabia Saudită – China 0-1




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE