2020-08-12 01:41

Francezii au oprit definitiv Ligue 1. PSG e noua campioană, în timp ce Tătăruşanu (Lyon) n-a prins cupele europene

 |  15:29
Francezii au oprit definitiv Ligue 1. PSG e noua campioană, în timp ce Tătăruşanu (Lyon) n-a prins cupele europene

Prestigiosul cotidian L'Equipe a anunțat că sezonul din Ligue 1 a fost oprit defintiv din cauza pandemiei de coronavirus. Spre deosebire de Olanda, care nu a acordat titlul de campioană şi nici nu a retrogradat vreo echipă, francezii au acordat laurii lui PSG, liderul detaşat al campionatului.

Clasamentul final din Ligue 1 a ţinut cont de următorul criteriu: numărul de puncte / meciuri jucate, potrivit HotNews.ro.

Interesant este că, după aceste decizii de ultimă oră, Olympique Lyon nu va prinde viitorul sezon de cupe europene, în timp ce PSG și-a trecut în palmares al 9-lea titlu de campioană a Franței. Vor retrograda în Ligue 2 echipele Amiens și Toulouse (locurile 19 și 20), vor promova Lorient și Lens.

Dacă nu vor mai avea loc finalele Cupei Franței și a Ligii, echipele care vor merge în cupele europene vor fi următoarele: Reims (5), Nice (6) vor merge în Europa League alături de Lille (4), în timp ce PSG (campioană), Marseille (2) și Rennes (3) vor participa în Champions League.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE