2019-09-21 22:48

FRF. Zoltan Kovacs nu mai este coordonatorul loturilor de juniori. Bogdan Vintilă a fost și el demis

 |  17:09
FRF. Zoltan Kovacs nu mai este coordonatorul loturilor de juniori. Bogdan Vintilă a fost și el demis

Florentin Dincă

Rezultatele catastrofale ale naționalei Under-17 a României de la Turul de Elită din Anglia au dus la primele “tăieri de capete”. Comisia Tehnică a FRF i-a retras atribuţiilor lui Zoltan Kovacs de coordonator al loturilor naţionale de juniori, mai ales că acesta a fost implicat și în mai multe incidente reprobable cu unii dintre tricolorii mici, printre care și Ianis Hagi. Nici selecționerul bogdan Vintilă nu a scăpat, el fiind demis rapid.

"Comisia Tehnică a hotărât ca domnului Zoltan Kovacs să i se ia atribuţiile de coordonator al tuturor loturilor de juniori şi să treacă în sectorul de metodologie, la sectorul juvenil. Aceste decizii vor fi propuse preşedintelui. Soarta domnului Kovacs a fost decisă în urma analizării comportamentului şi relaţiei dintre domnia sa şi antrenorul principal Bogdan Vintilă. S-a mai ţinut cont că a intervenit în repetate rânduri, atât în programul de instruire cât şi în pregătirea jocurilor. Domnul Kovacs a fost adus în România pentru a ajuta, pentru a îmbogăţi activitatea teoretică a fotbalului nostru. El a fost şi în Belgia un an de zile la naţionala sub 18 ani, după care s-a ocupat de acelaşi sector pe care i l-am oferit şi noi azi, partea teoretică, partea de metodologie", a spus Anghel Iordănescu.

Naționala Under-17 a României a cedat fără drept de apel toate cele trei meciuri disputate la Turul de Elită care a avut loc în Marea Britanie: 0-3 cu Slovenia, 0-2 cu Norvegia și 1-2 cu selecţionata similară a Angliei. Astfel că generația lui Ianis Hagi a ratat calificarea la Campionatul European care va avea loc în Bulgaria. Bogdan Vintilă fusese instalat pe 14 noiembrie 2014, preluând funcția de la Florin Răducioiu, cel care a decis să nu-și prelungească înțelegerea.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-04-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE