2019-10-16 22:42

Gică Hagi, mesaj disperat către guvernanţi. “Sportul în România trebuie susținut și finanțat”

 |  20:01
Gică Hagi, mesaj disperat către guvernanţi. “Sportul în România trebuie susținut și finanțat”

Rezultatele jenante de la Olimpiada de la Rio, întărite de cele ale echipelor româneşti de fotbal în cupele europene, sunt semne cât se poate de clare că tot sportul românesc se îndreaptă cu paşi repezi spre marginea prăpastiei. Dacă nu cumva este deja acolo. Liderul Generaţiei de Aur, Gică Hagi, le atrage atenţia guvernanţilor să ia imediat măsuri şi să ajute sportul, una dintre puţinele discipline care au făcut în trecut cinste ţării peste hotare.

"Am văzut meciul și pot să zic acum că toți, tot fotbalul românesc, o să vă dați seama la ce nivel am fost noi, cei din Generaţia de Aur, și cum suntem acum. Toți de afară se întreabă ce se întâmplă cu fotbalul românesc, pentru că zece ani am fost la nivelul lor. Zece ani am fost competitivi la nivelul cel mai mare, iar ei învățau fotbal de la noi. Întrebați-l pe Pep Guardiola, să vedeți cu ce respect vorbeau despre noi. Ăsta e sentimentul meu acum, la un moment dat băteam echipele din Vest, iar acum asta e realitatea. Nu trebuie să ne fie rușine, trebuie s-o acceptăm, să analizăm și să vedem pe ce drum o luăm. Dacă vom avea puterea să revenim, eu cred că ne va costa timp foarte mult. Nu o să fie ușor. Asta dacă o să realizăm toți că sportul în România trebuie susținut și finanțat. Dacă vrem să ne mai identificăm în lume cu ceva important, care să reprezinte România la cel mai înalt nivel și să ne facă mândri că suntem români, prima regulă este ca sportul să fie susţinut şi finanţat. În multe discipline sportive, România a fost un exemplu, dar acum suferim. Am mai spus-o de multe ori, dar puțini mă ascultă. Proiectele mari nu depind de noi, depind de oamenii cu putere din România. Eu personal, mă simt mic și neimportant! Încerc să fac un lucru aici, la Constanța, unde m-am născut. Mai mult nu pot", a spus Hagi într-o conferinţă de presă.

Regele”, invitat de Guardiola la Academia lui ManchesterCity

Gică Hagi s-a întâlnit luni la Bucureşti cu fostul său coleg de la Barcelona, Josep Guardiola. Tehnicianul lui Manchester City l-a invitat pe Hagi să meargă la meciul retur cu Steaua din Anglia şi, cu această ocazie, fostul mare internaţional român va vizita şi academia de copii şi juniori a “cetăţenilor”, de unde sigur va avea de învăţat. "Am vorbit cu Pep lucruri intime. O să merg la ei (n.r. — la Manchester) să văd meciul Stelei, dar să le văd și academia. Am auzit că au cea mai frumoasă academie din lume. O să mai vorbesc cu el, să mă simt și eu la un nivel foarte înalt. Din când în când e bine să îți mai amintești pe unde ai fost. Chiar dacă o să pierd două zile de pregătire o să merg săptămâna viitoare să îi văd acolo, să îi cunosc, pentru că sunt printre cei mai buni. E un club care a plecat de jos și a ajuns să fie printre cele mai importante din lume", a încheiat Hagi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE